„EKATERINBURG - Ultimele zile ale Romanovilor“

de Helen Rappaport

În noaptea de 16 iulie 1918, într-o casă conspirativă din Ekaterinenburg, familia ultimului țar al Rusiei a fost lichidată cu focuri de pistoale trase de la câțiva metri de o bandă care acționa în numele prezidiului Sovietului Regional al orașului. Cel care a tras cu un Colt asupra țarului Nicolae se numea Iakov Iurowski și în scurtul cuvânt care a precedat asasinatul l-a informat pe țar că aceasta era „dorința revoluției“. În câteva clipe au fost asasinați de banda condusă de Iurowski și ceilalți membri ai familiei, țarina Alexandra, țareviciul Alexei, prințesele Maria, Anastasia, Olga și Tatiana. În acest fel, cel puțin în documente, Lenin nu și-a mânjit mâinile cu sângele ultimului țar din dinastia Romanovilor: decizia aparținea comuniștilor locali, iar Lenin înțelegea perfect conceptul de „subsidiaritate a crimei“. Istoricii știu de numele a cinci dintre ucigașii familiei regale, recrutați dintre patibularii care stăpâneau orașul Ekaterinenburg, dar cercetările făcute acreditează ideea că banda era mult mai mare. S-a vorbit mult despre decizia aceasta și despre faptul că ea a fost grăbită de iminenta ocupare a orașului de către o armată cehă compusă din 25.000 de dezertori și prizonieri, rămășiță a armatei austro-ungare. Când germanii, aliați ai rușilor, au cerut ca aceștia să-i dezarmeze pe dezertori, fugarii au încercat să iasă din încercuire, cucerind orașe importante din Rusia. Cert este că, prin crima comisă de banda condusă de Iurowski, 300 de ani de dinastie a Romanovilor luau sfârșit, dar nebunia comunistă a secolului XX abia urma să aibă loc: marasmul conștiinței umane, hecatomba în care au fost aruncate spiritul și credința în numele unei justiții care abolea chiar demnitatea umană vor căpăta accente apocaliptice în anii ce aveau să vină. E adevărat, la sfârșitul unei