Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii din curtea Grădiniţei nr. 1, reclamaţi la Bacinschi

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 8 decembrie 2012 ·

O focşăneancă venită în audienţă la primarul Decebal Bacinschi s-a plâns acestuia că în curtea Grădiniţei nr. 1 de pe Aleea 1 Iunie din cartierul Sud îşi fac veacul mai mulţi câini, sub oblăduirea cadrelor didactice. Femeia este nemulţumită că patrupedele pun în pericol sănătatea şi siguranţa celor mici şi spune că se teme şi pentru copilul său. ”Nu se mai poate aşa. Ne temem ca aceşti câini să nu muşte vreun copil sau să le transmită vreo boală, dacă tot timpul sunt prin curtea grădiniţei. Nu este normal ca nişte câini maidanezi să fie permanent în apropierea copiilor”, i-a spus focşăneanca primarului. De asemenea, aceasta i-a mărturisit lui Bacinschi că a văzut cum lăzile cu pâine din care sunt hrăniţi copiii sunt depozitate pe jos, unde dorm câinii.

Edilul a dispus conducerii serviciului de ecarisaj din subordinea Primărie să ridice maidanezii din curtea grădiniţei. O altă măsură ar fi ca animalele să fie închise într-o cuşcă, în spatele unităţii de învăţământ, dacă educatoarele nu vor să se despartă de aceşti câini şi să nu îi mai lase să circule nestingheriţi în apropierea copiilor. Mai mult, Bacinschi a cerut funcţionarilor din Primărie să verifice condiţiile de igienă de la această grădiniţă.

O focşăneancă venită în audienţă la primarul Decebal Bacinschi s-a plâns acestuia că în curtea Grădiniţei nr. 1 de pe Aleea 1 Iunie din cartierul Sud îşi fac veacul mai mulţi câini, sub oblăduirea cadrelor didactice. Femeia este nemulţumită că patrupedele pun în pericol sănătatea şi siguranţa celor mici şi spune că se teme şi pentru copilul său. ”Nu se mai poate aşa. Ne temem ca aceşti câini să nu muşte vreun copil sau să le transmită vreo boală, dacă tot timpul sunt prin curtea grădiniţei. Nu este normal ca nişte câini maidanezi să fie permanent în apropierea copiilor”, i-a spus focşăneanca primarului. De asemenea, aceasta i-a mărturisit

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii recunoaște că unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi. „Rog colegii să nu recurgă la aceste situaţii”

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, admite că în spitalele publice din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţii pe care îi tratează.

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum o ora
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 36 minute
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

STUDIU: Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai mare asupra sănătăţii femeilor decât a bărbaţilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai puternic asupra sănătăţii femeilor decât asupra bărbaţilor, a constatat un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen (Scoţia, Marea Britanie), transmite

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 5 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 45 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Vremea

București
acum

36°
dum.

20°/36°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°