Deşi învaţă în cele mai cumplite condiţii şi trăiesc într-unul dintre cele mai defavorizate cartiere ale Capitalei, Giuleşti-Sărindar, elevii Şcolii nr. 153 dau dovadă de multă imaginaţie şi spirit civic. Ei i-au impresionat pe cei mari cu proiectul lor de transformare a cartierului lor rău-famat într-o „fermă de energie”, folosind ca materie primă de preparare a electricităţii gunoaiele care zac la întâmplare pe străzile din apropierea caselor lor.
Ideea îndrăzneaţă de a transforma deşeurile menajere de pe străzi în energie utilizabilă aparţine elevilor clasei a VIII-a B . Copiii, sub îndrumarea profesorului Carmen Mihăilescu, au găsit o imensă oportunitate în folosirea gunoaielor care le-au invadat cartierul pentru crearea unei „ferme de energie”, care să alimenteze locuinţele din cartier. Elevii s-au strâns în laboratorul de fizică şi au realizat o serie de experimente practice cu ajutorul deşeurilor regenerabile: au produs electricitate folosind resturi de fructe, au obţinut hidrogen prin electroliză, au realizat proiectul unei centrale producătoare de energie verde, au conceput macheta funcţională a centralei şi au construit o eoliană de mici dimensiuni.
Pentru a strânge fonduri pentru proiectul lor, copiii au realizat obiecte artizanale din materiale reciclabile supuse vânzării. Însă, pentru a pune în practică această idee au nevoie de sume mult mai consistente. Ideea lor a fost premiată însă de reprezentanţii companiei de electricitate Enel, care au şi iniţiat acest program educativ. În cadrul aceluiaşi program, elevii Colegiului Naţional „Lucian Blaga” din Constanţa au primit premiul întâi pentru ideea creăii unui parc de distracţii autoalimentat cu energie electrică.
La fel de apreciat a fost şi proiectul elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 6 din Timişoara, care au realizat macheta funcţională a unei staţii de autobuz ecologice. E