Consumăm mult ca să producem puţin, exportăm ieftin ca să importăm scump.
Nu sunt vorbe în vânt, e expertiza prezentată zilele trecute de Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist-şef la Raiffeisen Bank, una dintre vocile cele mai autorizate din economia românească. "Exportăm buşteni şi importăm hârtie. Suntem, de asemenea, exportatori de grâu şi importatori de biscuiţi. Importăm sare şi, nu în ultimul rând, reziduuri alimentare. De ce importăm produse alimentare, deşi suntem a cincea ţară ca suprafaţă arabilă în Europa?”, s-a întrebat specialistul, la o conferinţă organizată la Banca Naţională a României.
Am verificat "pe teren” vorbele lui Ionuţ Dumitru, cu prilejul recentei deplasări a echipei "Formulei AS” în Italia, în Alpii Dolomiţi. Până să ieşim din ţară, pretutindeni în zonele montane am avut de depăşit convoaie întregi de camioane încărcate cu buşteni. Nici măcar nu mai sunt buştenii groşi, bătrâni, de acum câţiva ani! Sunt trunchiuri subţiri, zvelte, ca de copii, le cuprinzi cu două mâini aproape. Măcelul pădurilor a ajuns la etapa copacilor tineri: s-a cronicizat într-atât, încât e vizibil, în zona Harghitei şi Covasnei, până şi din satelit! Un deşert uriaş, mascat de ineficienţa statului, de delăsarea generală şi, desigur, de un brâu de pădure deasă, lăsată ca decor pe şoselele şi zonele circulate, ca să nu fie chiar bătător la ochi. În schimb, prin Austria şi Italia, ţipenie de brad tăiat! Doi copaci, măcar, pe marginea vreuneia dintre multele cărări pe care, opt reporteri, le-am bătut zile în şir, în căutare de poveşti. La Cortina d'Ampezzo, pădurea e sfântă! Se taie cu maximă stricteţe, şi numai pentru uzul minimal al membrilor obştilor care deţin pădurile. Şi de ce s-ar tăia, în Dolomiţi sau oriunde altundeva, în Europa civilizată, când lemnul vine, la preţ de nimic, de ani de zile, din România? Lemn d
