Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZUL ELODIA Poliştistul Cristi Cioacă vrea să fie cercetat în libertate. Este în celulă cu traficanţi de droguri şi hackeri

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 decembrie 2012 ·

Avocaţii lui Cristi Cioacă au depus ieri la Tribunalul Bucureşti o cerere prin care solicită revocarea măsurii preventive. Instanţa a stabilit judecarea acesteia la începutul săptămânii viitoare, pe data de 10 decembrie. El este acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Cristi Cioacă are cinci colegi de celulă, arestaţi pentru clonare de carduri şi trafic de droguri potrivit jurnaliştilor de la wowbiz.ro El a avut, în celula Arestului, meniul dat deţinuţilor din Penitenciarul Rahova: ciorb[ de legume cu carne de porc, fasole cu cârnaţi şi mâncare de cartofi cu carne de porc.

Copilul ar putea fi îngrijit de socrii săi

Direcţia pentru Protecţia Copilului Argeş va reevalua situaţia copilului lui Cristian Cioacă şi al Elodiei Ghinescu, aflat în îngrijirea poliţistului, pentru a decide dacă în urma arestării acestuia trebuie luată o măsură specială de protecţie în cazul băieţelului. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, angajaţii instituţiei vor face o anchetă cu privire la situaţia băieţelului de opt ani, pentru a stabili dacă acesta poate rămâne în îngrijirea familiei lui Cristian Cioacă.

Principalul suspect

Poliţistul Cristian Cioacă, principalul suspect în cazul uciderii soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost arestat, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis recursul procurorilor faţă de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal Bucureşti. După anunţarea hotărârii instanţei, Cioacă a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Piteşti, încătuşat şi dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. Ulterior, Cioacă a fost dus la arestul central al Poliţiei Capitalei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 2 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 2 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 3 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 3 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Erdogan acuză Israelul că „încearcă să dinamiteze revoluția” din Siria. Întâlnire cu noul lider de la Damasc

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că seamănă diviziuni în Siria ca „să dinamiteze revoluția” care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, relatează AFP. Turcia este un susținător-cheie al noului lider sirian, Ahm

Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate

Mediafax acum 3 ore
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate în autoturism, iar echipajele de intervenție lucrează la fața locului pentru extragerea și acordarea primului ajutor victimelor. „La locul solicitării s-au deplasat de urgență o autospecială de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/9°
Timisoara
acum

sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°
mar.

10°/12°