Pentru zece zile, cît a durat Festivalul de la Teatrul Ţăndărică, am dat deliberat în mintea copiilor. Vorba unei prietene: „Ai grijă să-ţi revii!“. După ce m-am copilărit cu poveşti şi m-am bucurat de naivitate, am revenit la statutul de adult cu o uşoară părere de rău, căci infuzia de infantilism şi ludic mi-a făcut taaaare bine! Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie“ de la Ţăndărică (22 noiembrie –1 decembrie 2012) a numărat a VIII-a ediţie în actualul format. Programul, plin şi divers, a adus la Bucureşti trupe din România, China, Germania, Olanda, Danemarca, Bulgaria, Italia, Spania, conferinţe, lansări de carte, ateliere, expoziţii, întîlniri, oferind un tablou caleidoscopic al tendinţelor din branşă.
Ce a arătat partea de spectacole? Cam tot ce e mai bun în acest moment în ţară şi cîteva eşantioane de producţii străine relevante pentru noile direcţii din arta animaţiei. Partea teoretică a reiterat adevăruri care trebuie formulate cu forță: spectatorul-copil e subevaluat, cei mari cred adesea că el „nu înţelege“; numai că imaginaţia sa, alimentată de ceea ce i se prezintă la rampă, e mai prolifică decît a noastră, fasonată de convenienţe sociale, de obişnuinţe, clişee, mai puţin deschisă la visare. Animaţia nu li se adresează numai copiilor; peste tot în lume, aceste mijloace de exprimare artistică au invadat zona de adresabilitate a publicului de toate vîrstele; tehnicile de animaţie au evoluat şi s-au diversificat foarte mult sub acţiunea creativă a realizatorilor care, mai nou, adică de cîteva decenii, vin în domeniu dinspre artele vizuale, cinematografie, muzică şi coregrafie. Păpuşa, în toate variantele ei, nu va dispărea, fireşte, niciodată din perimetru, doar că potenţialul ei teatral crește prin utilizarea materialelor cu proprietăţi speciale, obiecte de tot soiul, ecleraj, efecte
