Candidatul PP-DD pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava, Marius Boghian, a declarat în cursul zilei de ieri că este dezamăgit de contracandidatul său de la USL, liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu. Marius Boghian a spus că încă din prima săptămână a campaniei electorale, la adresa lui s-au făcut numeroase presiuni, acuzând faptul că lupta politică a fost mutată în plan instituţional.
„Dacă nu au fost găsite nereguli în urma celor trei controale trimise de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava la instituţia pe care o conduc, au trecut la alte căi de atac. Până la nominalizarea mea ca şi candidat din partea PP-DD pentru Colegiul 1 Suceava, la nivelul Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei erau 31 de angajaţi în statul de funcţii, personal insuficient, drept urmare au fost delegate încă 12 persoane de la alte centre, pentru buna desfăşurare a activităţii. Din momentul depunerii candidaturii mele pentru funcţia de deputat împotriva domnului Alexandru Băişanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, conducerea DGASPC Suceava a cerut retragerea delegării a şapte persoane, iar unul dintre angajaţi a fost anunţat că de la 1 ianuarie 2012 îi încetează contractual de muncă”, a precizat Boghian. El a explicat că fără aceste persoane delegate, asistenţi medicali, pedagogi de recuperare şi infirmieri, activitatea centrului pe care îl conduce nu se poate desfăşura în condiţii normale, având în vedere asigurarea asistenţei medicale şi supravegherea 24 de ore din 24 a beneficiarilor.
„Ţin să precizez că aceste centre de recuperare neuropsihiatrică se află în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului, şi implicit a Consiliului Judeţean Suceava, al cărui vicepreşedinte este domnul Ştefan Alexandru Băişanu. Acum două zile am primit, ca răspuns la un re