Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu mai vrem parlamentari care nu au făcut nimic pentru Braşov”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 7 decembrie 2012 ·

Membrii Alianţei pentru un Parlament Curat îi vor monitoriza cu atenţie pe parlamentarii braşoveni, pentru ca aceştia să nu uite de promisiunile pe care le-au făcut în faţa alegătorilor, în campania electorală

Lupta pentru a avea o clasă politică care să lucreze rând este continuată de braşovenii care au pus bazele Alianţei pentru un Parlament Curat. Aceştia vor să atragă alături de ei mai multe organizaţii şi asociaţii non-guvernamentale, iar împreună să devină o forţă care să-i poată trage la răspundere pe conducătorii ţării care s-au obişnuit doar să promită, fără să facă nimic. „Avem nevoie de oameni serioşi, nu de infractori în fruntea ţării. Ne-am săturat de aceşti politicieni care nu au făcut nimic pentru Braşov de 23 de ani. Avem exemplul lui Ioan Ghişe, care nu a făcut nimic nici cât a fost primar şi nici după ce a ajuns în Parlament. A ajuns acolo apoi, nimeni nu a mai auzit de el. Dacă îi trimitem pe aceşti oameni în Parlament, trebuie să ne reprezinte interesele”, este de părere Zoltan Farkas, membru în această Alianţă.

Membrii Alianţei îşi propun ca, la fiecare şase luni, să le ceară demnitarilor braşoveni un raport de activitate, astfel ca persoanele care le-au dat votul lor de încredere să ştie cu exactitate dacă au făcut ceea ce au promis şi mai ales să existe un dialog real între oamenii de rând şi politicieni, nu doar unul de faţadă, cum se întâmplă în campaniile electorale. „Promisiunile lor sunt frumoase, dar de cele mai multe ori nu au nici o finalitate. Noi vrem să schimbăm această mentalitate a politicienilor, să ştie că cineva stă cu ochii pe ei şi să ne explice ce au făcut. Vrem să fim o forţă pentru a sesiza neregulile, abaterile lor şi să le putem prezenta problemele nastre, pentru ca ei să întreprindă măsurile ce se impun”, a punctat şi Sebastian Simionescu, preşedintele interimar al Alianţei.

Prin această iniţia

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum o ora
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 46 minute
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 3 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 4 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum o ora
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 2 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 6 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°