Prefectul Mihai Mohaci şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri Braşov, Viorel Costea, susţin că Braşovul stă bine în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materiale antiderapante şi pregătirea utilajelor de intervenţie. Astfel, pentru deszăpezirea drumurilor naţionale, în judeţul Braşov au fost amenajate în total zece baze, la Predeal, Timişul de Sus, Valea Homorod, Făgăraş, Săcele, Feldioara, Rupea, Bran, Poiana Mărului şi Lunca Câlnicului. Totodată, alte şase baze de unde drumarii se vor aproviziona cu material antiderapant sunt în Stupini, Moeciu, Şercaia, Cincşor, Rupea şi Şoarş. Pe drumurile naţionale (361 de kilometri) sunt pregătite să intervină 56 de utilaje, de la autobasculante cu lamă, până la autogredere şi buldozere, iar cei aproape 700 de kilometri de drumuri judeţene vor fi deszăpeziţi cu 53 de utilaje. Prefectul a precizat că, până la finele anului, în bazele drumarilor trebuie să fie 50% din stocurile de materialel antiderapante prevăzute. Astfel, pentru deszăpezirea drumurilor naţionale este prevăzut un stoc de 6.500 de tone de nisip, până acum fiind asigurate 5.837, şi 17.300 de tone de sare, din care au fost aduse în baze doar 6.527 de tone, respectiv 38%. La acestea se adaugă şi 40 de tone de clorură de calciu. Pentru drumurile judeţene necesarul este de 8.950 de tone de nisip şi alte 800 de sare. Direcţia Regională de drumuri a achiziţionat şi aproximativ 8 kilometri de parazăpezi, care vor fi montate doar în cazul în care va fi viscol pe anumite sectoare de drum, cum ar fi în zona Stupini sau Prejmer. ( Prefectul Mihai Mohaci şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri Braşov, Viorel Costea, susţin că Braşovul stă bine în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materiale antiderapante şi pregătirea utilajelor de intervenţie. Astfel, pentru deszăpezirea drumurilor naţionale, în judeţul Braşov au fost amenajate în total zece baze, la Predeal, Timişul de Sus,