Surprinşi furând, nelegiuiţii nu se dau în lături să-l suprime pe un sătean care îi prinsese asupra faptului, înjunghiindu-l, pentru ca apoi să încerce şi eliminarea lui Pacoste (martor involuntar la mituirea poliţistului, pentru muşamalizarea tentativei de omor), victimă căzând însă mai tânărul său prieten. Scăpat ca prin minune, omul devine un fel de justiţiar al comunităţii, care porneşte o luptă acerbă, de unul singur, împotriva tuturor, însă fără prea mari sorţi de izbândă. Acest conflict, de altfel, constituie intriga filmului* şi motorul întregii acţiuni. Drept pentru care şi personajele sunt conturate cu acribie şi cu minuţie regizorale, partiturile actoriceşti impecabile ducând la impunerea unor tipologii remarcabile. Atât derbedeii, întrupaţi cu mare naturaleţe şi nonşalanţă, îndeosebi de Vasile Calomfir şi Paraschiv Constantin, dar mai cu seamă poliţistul, o prestaţie grotesc-gogoliană a redutabilului Valentin Teodosiu, într-un rol de zile mari, şi nu mai puţin a justiţiarului Costel (cu multă inteligenţă şi o covârşitoare autenticitate, interpretat de foarte talentatul actor Costel Caşcaval) vor deveni cu siguranţă personaje emblematice, cu valoare de simbol, ale cinematografiei noastre actuale. De neneglijat şi rolurile de mai mică întindere, dar de antologie, ale lui Nicodim Ungureanu, Ion Grosu şi Mitică Popescu, care au sporit indiscutabil greutatea specifică a peliculei. S-a spus undeva despre acest film că nu are un

personaj feminin bine definit, care să echilibreze prestaţiile personajelor masculine, iar despre regizor, că ar fi, în concluzie, uşor misogin. E adevărat că nu există o eroină principală, cum cu un termen generic ne-am obişnuit a o numi, în schimb, există un puternic personaj feminin colectiv, cristalizat din cele câteva pasagere apariţii (Magda Catone, Ecaterina Nazare, Monica Ghiuţă, Eugenia Bosînceanu şi Gabriela Crişu),