Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DUMINICĂ VOTĂM! CUM SE VOR ÎMPĂRȚI MANDATELE DE PARLAMENTAR

Publicat in Vremea Noua, vineri 7 decembrie 2012 ·

- județul Bacău ar putea trimite în Parlament și 20 de parlamentari u aceasta dacă un partid reușește să își adjudece majoritatea colegiilor cu 50% plus unu, iar celelalte partide trec de pragul electoral și trebuie să fie reprezentate în Parlament u distribuirea mandatelor se va face în trei etape – în prezent, județul Bacău are zece mandate de deputați și patru de senatori

Pentru a intra în viitorul Parlament, o primă condiție este ca partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale să îndeplinească pragul electoral, separat pentru Camera Deputaților și pentru Senat. Acesta este de 5% pentru fiecare for. Dacă un candidat va reuși să scoată 50% plus unu, dar partidul nu trece pragul electoral, el nu va ajunge parlamentar. Lucrurile sunt clare pentru cei care iau jumătate plus unu, iar partidul are peste pragul electoral: sunt calificați direct în Parlament. În cazul în care o alianță politică ar lua toate colegiile cu peste 50% și și-ar adjudeca toate mandatele, cum ar fi de exemplu în județul nostru cele 14 mandate, zece de deputați și patru de senatori, se trece la redistribuire.

Astfel, și celelalte partide care au obținut peste pragul electoral vor avea reprezentanți în Parlament, iar Bacăul ar putea ajunge și la 20 de parlamentari. După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele politice care întrunesc și care nu întrunesc pragul electoral, birourile electorale de circumscripție procedează la prima etapă de repartizare pe competitor electoral a mandatelor de deputat, respectiv de senator, la nivel de circumscripție electorală.

BEJ stabilește, separat pentru Camera Deputaților și pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripției electorale, determinat ca partea întreagă nerotunjită rezultată prin împărțirea numărului de voturi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 13 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 54 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°