Elevii sunt nepregătiţi! Aceasta ar putea fi concluzia după simularea Testelor Naţionale a elevilor din clasa a VIII-a. Asta pentru că aproape o treime din elevii din judeţul Cluj au obţinut medii sub 4 şi doar 14% din cei 4.900 de elevi care s-au prezentat la examen au avut media peste 8!
Dacă la Matematică au fost 106 elevi care au obţinut nota 10, la Limba Română doar 4 elevi au obţinut nota maximă, iar ca media o singură elevă din tot judeţul a avut media 10.
În mediul rural, media a fost cu 1,70 mai mică decât în mediul ruban.
Inspectorul şef Valentin Cuibus a declarat presei că este prima dată în judeţ când se organizează simulările la Testele Naţionale în acest mod şi că fiecare şcoală va stabili dacă va trece sau nu va trece aceste note în catalog.