Deocamdată, la Poiana Braşov, se poate schia la Pârtia Bradul. Poiana Braşov este pregătită pentru schiat la acest sfârşit de săptămână.
“Stratul de zăpadă măsoară între 20 şi 25 de cm. Pe lângă zăpada căzută în ultimele zile a fost pornită şi instalaţia pentru producerea zăpezii artificiale, având în vedere temperaturile sub zero grade înregistrate. Şi instalaţia pe cablu funcţionează iar dacă vor fi intensificări de vânt teleschiul poate funcţiona”, a declarat, pentru Agerpres, Emil Fărcăşanu, monitor de schi în staţiune.
Pârtia Bradul are instalaţie de nocturnă care funcţionează până la ora 19.00, şi cu prelungire în funcţie de solicitări. Pentru schiorii avansaţi care ar dori să schieze în Masivul Postăvarul, acest lucru nu este posibil deoarece stratul de zăpadă nu este suficient de mare.
Pentru cei care nu au echipament de schi îl pot închiria de la centrele din staţiune. Închirierea unui costum complet de schi costă 40 de lei pentru adulţi şi 30 de lei pentru copii. Se pot face închirieri şi la anumite componente ale costumului de schi cum ar fi bocanci, schiuri sau beţe.
La Predeal deocamdată nu se poate schia, potrivit reprezentanţilor Centrului de Informaţii Turistice din Staţiune, pentru că stratul de zăpadă este foarte redus.
Deocamdată, la Poiana Braşov, se poate schia la Pârtia Bradul. Poiana Braşov este pregătită pentru schiat la acest sfârşit de săptămână.
“Stratul de zăpadă măsoară între 20 şi 25 de cm. Pe lângă zăpada căzută în ultimele zile a fost pornită şi instalaţia pentru producerea zăpezii artificiale, având în vedere temperaturile sub zero grade înregistrate. Şi instalaţia pe cablu funcţionează iar dacă vor fi intensificări de vânt teleschiul poate funcţiona”, a declarat, pentru Agerpres, Emil Fărcăşanu, monitor de schi în staţiune.
Pârtia Bradul are instalaţie de nocturnă care funcţionează până la ora