Candidații USL fac apel la brașoveni să iasă în număr cât mai mare la vot, pentru că astfel nimeni nu mai poate încerca fraudarea alegerilor, iar aceia care vor fi aleși au o mai mare legitimitate de a reprezenta comunitatea care i-a votat.
Apoi, aceștia social-liberalii le readuc aminte că nu trebuie să uite care au fost efectele unei „guvernări dezastuoase“ din partea PDL, cu Traian Băsescu adevăratul lider de partid și să voteze programul de guvernare al USL – „O Românie puternică“.
Emil Niță,candidatul USL pe Colegiul 5 la Camera Deputaților (Centru – Șchei) le repoșează celor din PDL și lui Traian Băsescu că pe perioada cât au condus România la dezastru au scos din toat proiectele și deciziile luate omul. „De Mihai Răzvan Ungureanu nu mai amintesc, pentru că el a avut ca scop doar prăduirea țării, a rezervelor naturale – aurul, gazele de șist… Fac apel la brașoveni să nu-și risipească voturile pe tot felul de partide mici, inventate născocite de Traian Băsescu, pentru a irosi voturile Dumneavoastră, iar PDL să câștige mandate din resturile de voturi care sunt redistribuite“.
Medicul Mariu Neculoiu, candidatul USL la Senat pe Colegiul 4, a prezentat câteva din marile greșeli ale „guvernării Băsescu – Boc – Udrea“ în ultimii patru ani. „În domeniul Sănătății, pe lângă închiderea spitalelor, a fost un adevărat dezastru politica de personal: angajarea unui on la șapte plecați. Resursa umană a fost grav afectată. Foarte mulți medici și asistenți medicali au plecat din sistemul public în străinătate. Guvernul Ponta a eliminat această prevedere valabilă pentru tot sistemul bugetar, care intra în colaps, dar pentru refacerea colectivului de specialiști vor fi necesari, vor trebui salarii motivante. De aceea, USL va modifica corespunzător Legea salarizării din domeniul bugetar. Apoi, aș vrea să mă refer la declarațiile aberante ale lui Traian Băsescu,