Acum două veri, în timpul concediului, am avut un incident pe o autostradă: o bară aflată pe şosea, şi pe care soţul meu nu a avut cum să o evite, a intrat sub maşină şi a rupt scutul de protecţie.
A durat mult să primim un scut nou, aşa că începutul lui noiembrie 2011 ne-a găsit fără el. Într-o dimineaţă de weekend, plecam împreună cu soţul meu din Bucureşti către casă, la Sibiu, după ce maşina a stat toată noaptea într-o parcare. Nici n-am plecat bine, că am auzit un zgomot ciudat. Am crezut că e de la radio, dar nu era. Apoi am crezut că e de la troleibuzul de lângă noi, dar tot nu. Ne-am oprit în parcarea unui supermarket de la ieşirea din Bucureşti şi, ce să vezi, "ciudăţenia” era o pisicuţă. Intrase prin spaţiul unde ar fi trebuit să fie scutul, şi probabil a rămas peste noapte lângă motorul cald.
N-am reuşit nicicum să o scoatem! Am momit-o cu mâncare, am încercat să ne băgăm sub maşină să o prindem, dar nimic. Mieuna de ne rupea sufletele, dar de ieşit nu voia să iasă! S-au strâns câinii vagabonzi, a venit şi un domn care asigura paza parcării să-i gonească. Până la urmă, ne-am hotărât să plecăm mai departe, cu inimile ghem, de teamă că bietul animal, pe care nici nu apucasem să-l vedem, va pieri pe drum. Aproape că n-am vorbit între noi tot drumul, concentraţi să auzim dacă mai miaună. Ne-am oprit la Piteşti. Doamne, cât am răsuflat amândoi de uşuraţi când l-am auzit! Am plecat mai departe, iar în noul popas de la Cozia, toată lumea din jur se uita la maşina noastră, de unde se auzeau mieunături! În sfârşit, după aproape 5 ore de drum, am ajuns acasă, iar pisicuţa tot sub maşină era! Ne-am făcut planuri ca a doua zi să ducem maşina la service, credeam că e prinsă undeva între fiare, mai ales că nu a căzut tot drumul. Într-o ultimă încercare, am încercat să o momesc cu un copan de pui prăjit, dar nimic. Atunci am scăpat copanul din
