Ministerul Mediului a comandat o numărătoare a urşilor, dar şi a altor animale strict protejate prin lege. Licitaţia pentru „Studiul privind estimarea populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din România (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris)” a fost câştigată de Fundaţia Carpaţi din Braşov. Studiul va costa puţin peste 160.000 de lei, fără TVA, potrivit puterea.ro. Populaţia de urşi bruni existentă în pădurile româneşti a ajuns la 6.000 de exemplare, în scădere evidentă faţă de anul de referinţă 1989, a declarat Magor Csibi, director WWF România. „Viaţa sălbatică este departe de noi şi totuşi animale, precum ursul brun, râsul sau lynxul, dispar din pădurile noastre. De ce se întâmplă acest lucru? La ora actuală, în pădurile carpatine din România se găsesc 6.000 de urşi bruni, iar de la an la an populaţia acestora scade, din păcate. La prima vedere pare un număr mare, dar dacă ne gândim că înainte de 1989 existau 9.000 de urşi bruni în ţara noastră, atunci lucrurile se schimbă”, a afirmat Csibi. Potrivit datelor WWF, 45% din populaţia totală de urs brun a ţărilor din UE se găseşte în România şi Ucraina. Pe de altă parte, potrivit Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, numărul optim de urşi din România este de 3.914 animale, în condiţiile în care estimările arată un efectiv de 5.630-6.380 de urşi. În concluzie, urşii din România sunt ori prea mulţi, ori prea puţini, în funcţie de cine are grijă de ei, notează newsbv.ro. Ministerul Mediului a comandat o numărătoare a urşilor, dar şi a altor animale strict protejate prin lege. Licitaţia pentru „Studiul privind estimarea populaţiilor de carnivore mari şi pisică sălbatică din România (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx şi Felis silvestris)” a fost câştigată de Fundaţia Carpaţi din Braşov. Studiul va costa puţin peste 160.000 de lei, fără TVA, potrivit puterea.ro. Populaţia de urşi