Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru de recreere de 750.000 de euro, cu bazine, sală de gimnastică şi saune, construit la Şugaş Băi din fonduri europene

Publicat in Gandul, vineri 7 decembrie 2012 ·

Un centru de recreere, construit din fonduri UE, cu bazine, sală de gimnastică şi saune, a fost deschis, vineri, la Şugaş Băi (Covasna), valoarea investiţiei, care include şi reabilitarea a şase izvoare, realizarea iluminatului public şi introducerea canalizării, ridicându-se la 750.000 de euro.

Deschiderea noului centru de recreere din staţiunea Şugaş Băi a avut loc, vineri, în prezenţa autorităţilor locale din municipiul Sfântu Gheorghe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Centrul a fost construit din fonduri europene, în cadrul proiectului "Drumul apelor minerale".

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a declarat, vineri, că valoarea investiţiei se ridică la peste 750.000 de euro, iar proiectul a mai inclus reabilitarea a şase izvoare de apă minerală, introducerea canalizării pe o distanţă de 500 de metri, dezvoltarea iluminatului public şi construirea unor parcări.

Centrul, care va fi deschis publicului începând de sâmbătă, dispune de două bazine, trei saune şi o sală de gimnastică.

În această vară, la Şugaş Băi au fost puse în funcţiune şi o mofetă şi un bazin în aer liber.

Totodată, în cadrul POR, Primăria Sfântu Gheorghe va construi aici un teren de minigolf şi unul pentru sporturi extreme, va reabilita bazinul de apă minerală, precum şi restaurantul.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a achiziţionat, în primăvara anului 2009, mai multe imobile situate în Şugaş-Băi, aflate în proprietatea SC Turism Oltul SA, fiind vorba de baia caldă, centrală termică, magazie, clădire pentru mofetă, restaurant cu terasă, cinci căsuţe de camping.

Valoarea de piaţă a acestor imobile a fost stabilită la preţul de 310.000 de euro.

Staţiunea Şugaş-Băi este situată la opt kilometri de Sfântu Gheorghe, în zona preurbană. Staţiunea este o destinaţie turistică pentru locuitorii municipiului şi nu numai, fiind c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 4 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°