Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, la ultimul miting USL: Spuneţi-le oamenilor să iasă la vot, să ia ţara înapoi de la Băsescu

Publicat in Antena 3, vineri 7 decembrie 2012 ·

Uniunea Social Liberală a organizat vineri, la Craiova, ultimul miting din această campanie electorală, la acţiune luând parte preşedintele PSD Victor Ponta, liderul PNL Crin Antonescu şi presedintele PC Daniel Constantin.

Co-liderii USL au urcat pe scenă pe acordurile piesei Thunderstruck semnate de AC/DC.

Victor Ponta, preşedintele PSD, s-a adresat simpatizanţilor USL prezenţi la miting.

Iată cele mai importante declaraţii ale lui Ponta:

-Aţi făcut întreaga Oltenie roşu, galben şi albastru.

-Am câştigat în 10 iunie şi în Olt, şi la Slatina, am câştigat şi la Vâlcea, la Gorj, la Mehedinţi şi mi-aţi făcut o mare bucurie câştigând nu doar Doljul, ci şi Craiova

-Astăzi am inaugurat aeroportul regional, am inaugurat centrul de primiri de urgenţe care a primit un elicopter SMURD.

-Astăzi am anunţat pornirea licitaţiei pentru Craiova-Piteşti şi astăzi m-am gândit la cât am putut să facem în aceste 7 luni pentru oamenii din Oltenia, pentru cei din Slatina, acolo unde s-au creat noi locuri pe muncă, pentru cei din Vâlcea, acolo unde oamenii lui Băsescu, Videanu, Boureanu, Dan Diaconescu, au încercat să bage în faliment Oltchimul, pentru Mehedinţi, pentru Dolj, pentru Gorj.

-Pregătiţi-vă pentru duminică, spuneţi-le oamenilor să iasă la vot, să ia ţara înapoi de la Băsescu şi de la oamenii lui.

-Vom câştiga duminică şi ne vom face datoria.

Daniel Constantin, preşedintele Partidul Conservator, a declarat că pe 9 decembrie se poate realiza "unirea între cetăţeni".

"Avem ocazia pe 9 decembrie să fim mai uniţi ca niciodată participând la vot", a spus Daniel Constantin, vineri după-amiază, la mitingul USL.

"Aşa cum arată sondajele astăzi, USL va câştiga un scor electoral mai mare decât are nevoie, dar nu vreau să rămânem doar pe această idee, avem ne

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 40 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bolojan anunță cum va fi stabilit impozitul pe locuințe de la anul. „Pentru București ar trebui să se plătească un impozit puțin mai mare”

HotNews acum 40 minute
Impozitul pe proprietate, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, va fi stabilit prin consultare cu primăriile și va lua în considerare atât suprafața, cât și zona și tipul de localitate în care se află, astfel încât să reflecte cu acuratețe

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°