* Primăria Brăila a oferit enoriaşilor peste 7.000 de sarmale de post şi ceai cald * de asemenea, oficialităţile locale au vizitat, ieri, şi căminele de bătrâni, unde au împărţit cadouri şi dulciuri
Sute de credincioşi au participat, joi, la slujba specială dedicată patronului spiritual al Brăilei, Sfântul Ierarh Nicolae. Încă de la primele ore ale dimineţii, Episcopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, ajutat de un sobor de preoţi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica ce poartă hramul protectorului spiritual al Brăilei, în prezenta oficialităţilor locale.Tot în această zi, enoriaşii au continuat rugăciunile la moaştele Sfinţilor Andrei şi Nectarie, aduse încă de marţi de la Episcopia Galaţiului. În timp ce sute de credincioşi de toate vârstele au aşteptat ore în şir la coadă, pentru a se închina sfintelor moaşte, alţii au preferat o porţie caldă de sarmale, pentru care au aşteptat la alte cozi. Primăria a pregătit pentru ziua Sfintului Nicolae 7.500 de sarmale calde, care au fost gătite la cele trei cămine de bătrâni din Brăila, precum şi o cantitate apreciabilă de ceai cald. Bunătăţile au fost sfinţite de IPS Casian, Episcopul Dunării de Jos, care a binecuvintat credincioşii prezenţi şi a împărţit pungi cu dulciuri copiilor. Pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, au fost mobilizaţi 50 de ofiţeri şi subofiteri de la Jandarmi, dar şi de politişti de la Ordine Publică şi politişti comunitari.
În rândul acţiunilor de binefacere care au avut loc ieri, oficialităţile locale au vizitat şi căminele de persoane vârstnice Lacu Sarat, Sf. Nicolae şi Sf. Petru şi Pavel, unde au împărţit cadouri şi dulciuri. Cât despre programul artistic, acesta a fost asigurat de elevi de la Palatul Copiilor şi de la mai multe şcoli şi licee din municiu, care au venit cu un repertoriu bogat de colinde, dar şi cu flori.
* Primăria Brăila a