Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Presa internațională: "Criza politică are multe zile înaintea ei"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 8 decembrie 2012 ·

Presa internaţională scrie despre posibilul rezultat al alegerilor legislative române de duminică, evocând criza politică din vară şi impactul ei după scrutin, informează mediafax.ro.

LE FIGARO comentează că "problema nu este cine va câştiga, ci care va fi amploarea Uniunii Social-Liberale (USL)", pe care o cataloghează drept un "atelaj curios intrat în război în vară împotriva preşedintelui Traian Băsescu pe care a încercat în zadar să îl debarce" de la putere.

Publicaţia se întreabă despre "viitorul acestei coabitări agitate", în contextul în care preşedintele va numi viitorul premier pe fundalul unor ameninţări cu o nouă procedură de destituire. În România "alianţele se fac de pe o zi pe alta", iar "criza politică are mult zile înaintea ei", comentează publicaţia franceză, notând o "campanie destul de ternă şi vidă".

Cotidianul LE MONDE şi agenţia ASSOCIATED PRESS ironizează vizita de campanie a lui Dan Diaconescu la Târgu Jiu, la bordul unui Rolls Royce. "Numeroşi români nu se mai regăsesc în partidele tradiţionale de pe eşicherul politic", observă publicaţia franceză, apreciind că pe fundalul tentativei eşuate de destituire a preşedintelui, crizei economice şi dezamăgirii faţă de politică aceştia "ar putea să se îndrepte spre cel care le-ar putea oferi măcar un tur în Rolls-Royce".

SECȚIUNE SPECIALĂ - ALEGERI PARLAMENTARE 2012: Listele candidaților. Cele mai interesante știri. Sondaje exit poll alegeri parlamentare.Rezultatele alegerilor parlamentare

"Chiar şi după standardele româneşti, politica a fost tumultuoasă anul acesta", scrie AP, apreciind că românii "sunt sătui de lupta personală pentru putere" dintre Băsescu şi Ponta, în timp ce ţara rămâne una dintre cele mai sărace şi corupte membre ale UE. Sondajele oferă coaliţiei la putere un procent "confortabil", dar după alegeri poate apărea o nouă criză politic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 4 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna Plină în

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 3 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 3 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 3 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 2 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Erdogan acuză Israelul că „încearcă să dinamiteze revoluția” din Siria. Întâlnire cu noul lider de la Damasc

HotNews acum 2 ore
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că seamănă diviziuni în Siria ca „să dinamiteze revoluția” care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, relatează AFP. Turcia este un susținător-cheie al noului lider sirian, Ahm

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 10 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Vremea

București
acum

sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/9°
Timisoara
acum

sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°
mar.

10°/12°