Un coleg de la ”Evenimentul zilei” spunea într-o emisiune televizată că românii merg încă masiv la vot împinși de la spate de frustrarea provocată prin lipsa exercițiului electoral liber în comunism. Sunt și nu sunt de acord cu această teorie. Așa e, într-adevăr, a vota după zeci de ani în care ți-a fost răpit acest drept te poate face să te simți mai important. Totuși, oamenii nu mai merg așa de masiv la urne, ca în anii 90. Unii au mai obosit, s-au plictist ori pur și simplu s-au sictirit. Apoi, în ultimii 12 ani cu precădere, s-a îngroșat vârtos un segment electoral prefabricat de partide; cel al nevoiașilor care acceptă să înfaște ștampila sub imboldul șpăgilor financiar-alimentare, în cash, zahăr, făină, orez și alte produse din coșul zilnic.
În mod normal, dacă n-ar exista foame, oamenii ăștia nu s-ar înghesui la urne ca la piață. Cel mai probabil și-ar petrece ziua acasă, la cârciumă sau sedați în fața televizorului. Vorbim, deci, în cazul lor, de un vot mincinos, care nu-i al lor, ci al celor care l-au cumpărat. Practic, segmentul ăsta electoral nu are absolut nicio legătură cu lumea conștiinței libere. Este un mutant social care mai degrabă subminează democrația. Mai rămâne categoria celor care așteaptă Duminica Mare din convingere. Ei sunt expresia democrației active, lor li adresează programele, proiectele, promisiunile, dezbaterile TV și, nu în cele din urmă, campaniile de manipulare.
Din 1990, când m-am repezit cu disperare să parafez buletinele de vot, și până în ziua de azi, am fost soldat credincios al acestei armate de cetățeni implicați. Pas cu pas, din patru în patru ani, simțeam însă cum entuziasmul mi se diminuează de la un ciclu electoral la altul. Cu fiecare scrutin aveam impresia că merg mai mult teleghidat și tot mai puțin convins spre cabina de vot. Mă simțeam ca un cetățean tot mai folosit. Nu e un regret absolut. Până la urm
