Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategie neaşteptată din partea Apple şi Foxconn - mută fabrici din China în SUA

Publicat in Curierul, sâmbătă 8 decembrie 2012 ·

Cele două companii vor să crească producţia datorită cererii pentru bunuri autohtone

Totuşi nu vor fabrici noi şi se gândesc să transfere din activităţile din China

Apple intenţionează să cheltuiască anul viitor peste 100 de milioane de dolari pentru creşterea producţiei de computere Mac în SUA, transferând o parte din activităţile din China, iar Foxconn vrea să îşi extindă operaţiunile din America de Nord, datorită cererii pentru produse autohtone. "Anul viitor vom aduce o parte din producţie în SUA. Asta nu înseamnă că Apple va produce singură, ci că vom avea colaboratori şi vom face investiţii", a declarat directorul general Tim Cook într-un interviu pentru Bloomberg Businessweek, informează Mediafax.

Până la sfârşitul anilor '90 Apple a asamblat multe produse în Statele Unite, dar apoi a mutat producţia în Asia datorită costurilor mici cu forţa de muncă.

Investiţiile nu ar afecta marja de profit a companiei

Investiţia anunţată este nesemnificativă faţă de lichidităţile de 121,3 miliarde de dolari ale companiei şi nu va influenţa probabil marja de profit. Totuşi, reflectă presiunile exercitate asupra companiilor de a crea chiar şi un număr modest de locuri de muncă în Statele Unite, unde rata şomajului se menţine aproape de 8%. "Nu cred că avem responsabilitatea să înfiinţăm un anumit tip de locuri de muncă, dar avem responsabilitatea de a crea slujbe", a spus Cook.

Multe dintre componentele iPhone şi iPad sunt fabricate în SUA, inclusiv sticla pentru ecrane, produsă în Kentucky, a arătat şeful Apple, adăugând că Apple a creat locuri de muncă şi în industria de software pentru aparatele mobile, prin introducerea iPhone în 2007, care a alimentat o dezvoltare explozivă a aplicaţiilor.

Apple construieşte un nou sediu în Cupertino (California), un campus în Austin (Texas) şi noi centre de date în Nevada şi Oreg

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 25 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 2 ore
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°