Colaborarea mea cu Anca Giura continuă, deşi sezonul s-a schimbat. Am schimbat şi noi titlul rubricii, ca să se potrivească cu vremea de afară. Nu uitaţi deci că în această perioadă vă voi aştepta la „Literatură la o ceaşcă de ceai”. Astăzi cu…
„Istanbul” de Orhan Pamuk
,,Oare ne merităm familia, ţara, oraşul în care am venit pe lume, pe care avem oarecum sentimentul că le-am câştigat la loterie, pe care lumea se aşteaptă să le iubim şi pe care în cele din urmă sfârşim prin a le îndrăgi din toată inima?’’ Astfel ne pune pe gânduri Orhan Pamuk în atipica sa autobiografie intitulată ,,Istanbul’’. În ce-l priveşte, celebrul scriitor turc a găsit răs- punsul: s-a născut la Istanbul, s-a format în Istanbul, a iubit la Istanbul, scrie şi locuieşte neîntrerupt la Istanbul. Fără îndoială că va muri la Istanbul, de-ar fi după dorinţa sa. Şi-atunci, dacă se vede pe sine doar ca pe o celulă a marelui organism care e metropola-i natală, cum putea să-şi numească altfel autobiografia?
Deja din primele pagini ale romanului său ,,Mă numesc Roşu’’, acum câţiva ani am sesizat iubirea profundă a lui Pamuk pentru spaţiul cultural al oraşului natal. Mare iubitor de cultură veche, romanul său făcea elogiul miniaturiştilor otomani ai Evului Mediu. Nici în scrierea ,,Istanbul’’ regretul artistic că gloria culturală a imperiului a apus nu-l părăseşte pe Orhan Pamuk.
Ca orice scriere de tip egografie sau biografie, ,,Istanbul’’ conţine o cronologie care începe cu data naşterii autorului: 7 iunie 1952. Prima copilărie într-o familie bogată de intelectuali şi-o împarte cu fratele, cu superba sa mamă şi cu un tată estet şi boem. Dar certurile pasionale dintre mamă şi tată (uşor afemeiat) întristează fericirea primilor ani. Urmează explorarea oraşului, adolescenţa, iubirea, conştientizarea destinului şi toate celelalte specifice unei vieţi îmbogăţite de reflexie a
