Au trecut 105 ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria României: Răscoala ţăranilor de la 1907. Începută la Flămânzi, în judeţul Botoşani, din cauza lipsurilor, revolta a fost ultima mare mişcare socială a oamenilor de rând împotriva boierimii. Ţărani, ajunşi la capătul răbdării, şi-au cerut atunci drepturile cu orice preţ. Acum a mai rămas doar amintirea acelor ţărani, iar în oraşul Flămânzi viaţa merge, cu greu, înainte.

Alecu Crudu este urmaşul unuia dintre sătenii din Flămînzi care, în urmă cu mai bine de 100 de ani a avut curajul să se ridice împotriva bogaţilor vremii.

"Eu ştiu de la tata şi de la mama, fiindcă eu sunt nepot dintr-unul dintr-acei doi răsculaţi", spune acesta.

Ei au fost trei de fapt, dar numai doi au intrat în istoria românească cu răscoala flămânzilor din 1907. A fost unul Ion Dulhescu, Trifan Roman Grosu şi Grigore Roman Grosu.

Dealurile din jurul localităţii Flămânzi, dealuri cu pământ negru şi roditor au fost mărul discordie.

"Fost aici prin Flămânzii judeţului Botoşani, un mare moşier, unul Mosche Fischer şi s-a făcut un conac aici, sus, în dealul Flămânzilor. (...) Pe atunci, boierul îi lua la robie la câmpul lui şi, ca să aibă şi pe iarnă ce mânca, le arenda din munca din care câştiga bani", spune Alecu.

Foamea şi taxele uriaşe impuse de moşieri i-au adus pe ţărani pe culmele disperării.

"Când au ajuns, ce găsesc acolo, în conac? Pe Gheorghe Constantinescu, arendaşul, un burtos, la mama lui, pregătit, că avea de unde să mănânce. Lumea s-a adunat afară, platoul tot era numai lume. Cu ce-au avut în mână, cu topor, cu coasă, cu hârţeţ, cu măciucă, cu ciomag..fiecare", povesteşte Alecu Crudu.

Acesta a fost începutul. Răscoala s-a extins ca focul, întîi în toată Moldova, apoi şi în Muntenia şi Oltenia. Zeci de arendaşi şi moşieri a