Finalul de campanie electorală pentru alegerile parlamentare 2012 la Craiova s-a lăsat cu reţineri de indivizi, pliante mincinoase şi multe neadevăruri spuse.
Municipiul Craiova a fost împânzit vineri, 7 decembrie, de pliante contrafăcute cu imaginea a patru candidaţi USL: Cristiana Anghel, Mihai Fifor, Cosmin Enea, Florentin Gust şi cu primarul Craiovei alături, însă având pe spate inscripţionate numai minciuni. Imediat ce a aflat despre acest lucru, Lia Olguţa Vasilescu a ieşit în faţa presei pentru a transmite un mesaj craiovenilor.
„Contracandidaţii USL au început vineri, 7 decembrie 2012, o campanie murdară şi mincinoasă, de inducere în eroare a locuitorilor Craiovei, care aduce grave prejudicii imaginii Primăriei Municipiului Craiova. În mai multe cartiere ale Craiovei, adică Craioviţa şi Rovine, au fost împărţite pliante şi fluturaşi, folosind imaginea Primăriei Municipiului Craiova şi a mea, prin care locuitorii erau anunţaţi de instituirea a noi taxe, fapt total neadevărat. Răspândirea acestor materiale mincinose, care creează panică în rândul craiovenilor, demonstrează iresponsabilitatea unor candidaţi care îşi doresc, cu orice preţ, să ajungă în Parlamentul României, chiar şi prin dezinformare şi minciună. Bănuiesc că aceste pliante ar fi făcute de Antonie Solomon şi PP-DD, iar dacă a făcut asta e trist. Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local Municipal nu intenţionează introducerea a noi taxe şi nici creşterea lor. Totul fără instituirea de noi taxe şi impozite locale. Pliantele şi flyerele cu informaţii mincinoase distribuite ieri, folosindu-se imaginea Primăriei Municipiului Craiova şi a mea, depăşesc cadrul legal, dar şi cel al bunului simţ, arătând iresponsabilitate şi lipsă de respect faţă de cetăţenii Craiovei. Voi depune o plângere penală, iar cei care s-au pretat la aşa ceva să plătească!”, a declarat lia, Olguţa Vasilescu, prim