Naţionala de baschet masculin a României şi-a aflat, sâmbătă, adversarele din primul tur al preliminariilor CE din 2015, la tragerea la sorţi de la Freising.
Tricolorii au fost repartizaţi în grupa A, cu echipele Bulgariei şi Islandei.
Naţionala României a făcut parte din cea de-a doua urnă valorică.
Potrivit noului format al CE, calificările încep cu doi ani mai devreme. La tragerea la sorţi s-au format patru grupe (trei a câte trei echipe şi una cu patru), meciurile fiind programate în sistem „tur-retur”. Câştigătoarea fiecărei grupe se va califica în play-off, fază prevăzută cu semifinale şi finală, iar la turneul final al CE din 2015 va ajunge direct doar câştigătoarea finalei. Învinsele vor putea participa la o nouă fază de calificare în vara anului 2014, alături de echipele participante la CE din 2013, care nu vor obţine calificarea directă la turneul final de pe peste trei ani.
La feminin, sistemul este similar, dar echipa României nu intră în prima fază a calificărilor.
Tot sâmbătă au avut loc şi tragerile la sorţi în competiţiile europene de juniori şi tineret, din 2013, după cum urmează:
Feminin
Under 16 (Divizia B) – grupa B: România, Luxemburg, Finlanda, Anglia
Under 18 (B) – grupa C: Ungaria, Letonia, România, Luxemburg, Scoţia
Under 20 (B) – o singură grupă, care include echipele: România, Portugalia, Luxemburg, Bulgaria, Cehia, Letonia, Belgia, Marea Britanie, Israel
Masculin
Under 16 (B) – grupa B: Irlanda, Anglia, Elveţia, Slovenia, România
Under 18 (B) – grupa C: Israel, România, Suedia, Elveţia, Slovacia, Scoţia
Under 20 (Divizia B, va avea loc între 11-21 iulie, la Târgovişte) – grupa A: Polonia, Ungaria, Slovacia, România, Marea Britanie, Luxemburg.
Sursa: Mediafax
Naţionala de baschet masculin a României şi-a aflat, sâmbătă, adversarele din primul tur