IAȘI. Luni, 17 decembrie studenții de la Marketing, anul III, FEEA au pregătit evenimentul “Colindăruim, un miracol împlinim”. Este vorba de o licitația caritabilă, un eveniment de amploare ce se desfășoară luni, 17 decembrie de la ora 13.00, la amfiteatrul B1, în Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
Peste 120 de voluntari se ocupă de organizare și sunt așteptați aproximativ 300 de invitați respective părinți, rude, prieteni, comunitatea de afaceri .
“ Dedicăm acest întreg pentru a ajuta o familie aflată în pragul subzistenței. Doi adulți, dintre care doar unul aducător de venit, părinți a 10 copii, dintre care 7 minori, de la 2 la 17 ani, locuiesc în condiții grele într-o singură încăpere dintr-o casă insalubră și dărăpănată. Dar iubirea de familie face ca această casă să fie un cămin. Deocamdată este un cămin rece și tocmai de aceea ne dedicăm împlinirii unui miracol. La licitație vom oferi spre vânzare obiecte realizate de studenți și chiar de beneficiari. Acest gest umanitar va fi dublat de un amplu efort de strângere de bunuri necesare ridicării familiei la un alt nivel de trai. Întrebați despre dorințele lor, ambii părinți și-au dorit în primul rând două locuri de muncă permanente. Apoi, materiale de construcție pentru repararea casei. După care, obiecte foarte necesare gospodăriei , hrană și îmbrăcăminte pentru copii lor.”, au precizat organizatorii evenimentului.
Aceștia mai spun că donațiile și banii obținuți vor fi folosiți pentru reparațiile casei, frigider, lemne pentru iarnă, realizarea unui control medical pentru fetița cea mică de doi ani, cumpărarea unor alimente, haine, jucării, rechizite.
IAȘI. Luni, 17 decembrie studenții de la Marketing, anul III, FEEA au pregătit evenimentul “Colindăruim, un miracol împlinim”. Este vorba de o licitația caritabilă, un eveniment de amploare ce se desfășoară luni, 17 decembrie de la ora 13.00,