Nu sunt Silviu Brucan, „profetul din Dămăroaia”, dar e sigur că Uniunea Social Liberală (USL) va câştiga aceste alegeri. Eternul vot negativ îşi spune cuvântul.
E deja o tradiţie post-decembristă, dar dacă ne detaşăm de spectacolul cotidian putem observa, cinic dacă doriţi, că s-a ajuns la visul lui Carol I, rotativa guvernamentală. Două mari blocuri politice, care vin alternativ la guvernare. Acum e rândul USL! Ce nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg unii speculanţi din USL este că şi ei vor fi loviţi de criză, de erodarea popularităţii, de greşeli la guvernare, lucru care se va deconta electoral. Istoria României e fâcută în salturi. Nimic nu este previzibil, decât poate votul negativ.
Suişuri şi coborâşuri are orice formaţiune politică. Aşa-i legea firii, aşa-i politica! În intervalul 1919 – 1937 în România s-au desfăşurat zece alegeri pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat (în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937). Nimic nu s-a schimbat de atunci. Fluctuaţiile electorale sunt năucitoare, uşor de înţeles în România, dar greu de priceput în alte democraţii consolidate.
Partidul Naţional-Liberal a obţinut 6,8% din voturi în 1920, apoi 60,3% în 1922, a scăzut la 7,3% în 1926, pentru a urca la 61,7% în 1927 şi ajunge la 6,5% în 1928. Partidul Naţional-Ţărănesc a cîştigat 22,1% din voturi în alegerile parlamentare din 1926, a urcat la 77,7% în 1928, pentru ca în 1931 să obţină 14,9%. Şi mai spectaculoasă a fost evoluţia Partidului Poporului: de la 42,4% în 1920, la 6,5% în 1922 şi 52% în 1926, pentru ca în 1927, cu doar 1,9%, să nu atingă pragul electoral de 2%.
Istoria post decembristă arată la fel. Oscilantă precum cardiograma unui cardiac! Odată iubiţi peste măsură, în câteva luni detestaţi! Un singur criteriu rămâne absolute, vechea butadă a lui P.P. Carp: „Majestate, daţi-mi guvernul şi vă dau parlamentul”. Cine are g
