Şi de alegerile ăstea, jumătate dintre români fac grevă electorală.
Şi au motive foarte bune să o facă. Până la urmă, dreptul de vot şi exercitarea lui sunt lucruri distincte. Vom vota când vom avea cu cine. Sunt însă şi mulţi care nu concep să lipsească de la vot, chiar dacă toate opţiunile le repugnă. Caz în care singurele opţiuni sunt votul negativ sau votul util.
În primul rând sunt gogoriţele de campanie: unii o dau cu “întoarcerea spre Rusia” ceilalţi cu “pedepsirea lui Băsescu”. Cine alege să le creadă, şi-a rezolvat simplu impasul.
Apoi, sunt numele propuse. Se întâmplă rar ca în vreun colegiu să existe câte un candidat care să merite votul. În schimb, de figuri odioase e plin. Cine, cum, cât a votat în Parlament poate fi la rândul său un criteriu. Iar cei care şi-au schimbat colegiul merită lăsaţi afară din Parlament. Nomadismul este mult mai rău ca traseismul: un traseist are măcar scuza că a trădat partidul pentru a nu-şi trăda alegătorii, nomadul îşi trădează alegătorii pentru a-şi salva scaunul. Iată câteva nume,identificate de IPP: Titus Corlatean, Eugen Nicolaescu, Gabriel Oprea, Calin Popescu Tariceanu, Crin Antonescu, Petru Filip, Vasile Blaga, Elena Udrea, Cristian Boureanu.
Vor fi multe surprize datorită sistemului de vot – lideri care nu intră în Parlament – şi asta e foarte bine. De exemplu, în Bucureşti, USL-iştii care iau chiar şi cu un vot sub 50% ratează colegiul. De exemplu, o mobilizare bună în colegiile unde candidează Gigi Becali sau Dan Voiculescu i-ar putea lăsa pe afară. La fel, unii din ARD care s-au înghesuit în Arad – printre ei chiar MRU – vor avea surprize: nu e loc pentru toţi. Chiar dacă la nivelul scorului final nu se poate schimba mare lucru, sunt de ajuns relativ puţine voturi pentru a decapita partidele.
În afară de motivele de a nu vota, iată şi câteva motive de a vota un partid sau altul. Evid