- Cultural - nr. 239 / 8 Decembrie, 2012 Mircea Dorin Istrate: "Satule, buric de lume!" "Tu, satule, buric de lume/Si-a vietii lunga radacina,/Icoana ta, cu cele bune,/E-a vietii raza de lumina./La multi esti drum de inceputuri/Si neamu-ntins pe-a ta carare,/Unde stramosii prinsi in luturi/Facut-au vietii, inaltare./Iar azi de sunt pe-a mea carare/Si drept am stat pe calea vietii,/E ca puterea ta cea mare/M-a intarit, in fata sortii" ("Loc de inceput"). Este firesc si logic ca un poet traditionalist, Mircea Dorin Istrate, cel care in carti anterioare, precum "Har-Deal", "Urma", "Podul", scria despre sine, cel cu satu-n glas, "Sunt huma Ardealului meu romanesc,/Nascut pe o vatra strabuna,/Din vrerea si-n legea ACELUI ceresc/Ce vrut-a aici sa ma puna", "Sunt o urma ce-au lasat-o/Bunii mei de dinainte,/Eu in vers am inaltat-o,/Ei s-au dus la cele sfinte", sa-si acorde lira poetica pentru locul unde s-a nascut, odata cu vesnicia, si viata multora dintre noi, intru continuitate si durabilitate: satul nostru transilvan. Iubirea de neam, dragostea de patrie, dorul romanesc, devin, la Mircea Dorin Istrate profesiune de credinta, minunata manifestare a sentimentelor si a sensibilitatii omenesti in acea atmosfera coplesitoare a intoarcerii in timp la ai nostri mosi si stramosi din cimitire. O intoarcere in Ardealul nostru sfant, cu sentimentul trainic, unitar, al dainuirii. Memorabile sunt versurile inchinate Ardealului, satului ardelenesc, printr-o intensitate poetica aparte: "Lasatu-mi-am cuibarul in poala celui deal/In care vesnicia mai doarme ne-ntrerupta,/Sa-mi caut implinitul, prin vechiul meu Ardeal,/Sortitul si norocul din clipa nestiuta//…//Pustiu e al meu suflet,/Ca satul ce m-a vrut/Sa fiu un sol al vremii, de el sa se vorbeasca,/C-a fost demult, odata, un neam de inceput/De Domnul pus aicea, in vremi sa se-nvecheasca ("La cap de drum"); "De-aceea cu tarana Ard