Echipa sibiană a câştigat cu 70 – 60 (17-18, 16-15, 18-11, 19-16) în deplasare la Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.
Elevii lui Miodrag Perisic au controlat partida de la un capăt la altul, reuşind să se impună în toate cele 4 sferturi ale partidei. La acest meci a debutat fundaşul american Jefferson Mason, care l-a înlocuit pe Uros Velickovic. Aceasta este a treia schimbare în lotul sibian după plecarea antrenorului Dragan Petricevic. Astfel, sârbii Milos Marjanovic, Nenad Markovic şi Uros Velickovic, au fost înlocuiţi cu 2 americani, Christopher Lee şi Jefferson Mason. Aceste transferuri s-au dovedit a fi inspirate, Lee fiind decisiv în victoriile cu Gaz Metan Mediaş şi Timba Timişoara. Odată cu venirea pe banca tehnică a sârbului Perisic, americanul Devon Austin a devenit principalul marcator al echipei sibiene.
În victoria de la Giurgiu, pe lângă aportul lui Austin, autor a 20 puncte şi 7 recuperări, Mihai Paul a avut de asemenea o contribuţie importantă. Fundaşul român a reuşit 15 puncte, 5 recuperări şi 3 pase decisive. De la CSU s-au mai remarcat Lee (8 puncte, 6 recuperări) şi Gruev (8 puncte, 5 pase decisive). Aceasta este a treia victorie consecutivă pentru CSU Sibiu, care a ajuns la 6 victorii şi 6 înfrângeri după primele 12 etape.
În următoarea etapă, CSU Sibiu întâlneşte pe teren propriu pe Farul Constanţa, miercuri, 12 decembrie, de la ora 17:00. Partida se va desfăşura în sala Transilvania din Sibiu şi va fi transmisă în direct pe postul Digi Sport.
Echipa sibiană a câştigat cu 70 – 60 (17-18, 16-15, 18-11, 19-16) în deplasare la Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.
Elevii lui Miodrag Perisic au controlat partida de la un capăt la altul, reuşind să se impună în toate cele 4 sferturi ale partidei. La acest meci a debu