Ionuț “Pitbull” Atodiresei a devenit primul campion mondial WAKO Pro din istoria României după ce l-a învins la Local Kombat Onești pe deținătorul centurii la categoria 64,5 kilograme, spaniolul Aitor Eguzkiza. Coloșii Alexandru Lungu și Steven Banks au oferit faza serii după ce au căzut în afara ringului, iar meciul s-a încheiat fără decizie din cauza accidentării americanului. Gala din orașul Nadiei Comăneci a fost organizată special pentru prezentarea marii finale Superkombat, programată pe 22 decembrie la București.
În fața unei săli arhipline, după ce toate biletele puse în vânzare s-au epuizat în numai o zi, Atodiresei s-a impus la decizie split deoarece arbitrul spaniol l-a declarat învingător pe conaționalul său, în timp ce arbitrii din Bulgaria și Italia au considerat că victoria i-a revenit românului.
“Mi s-a îndeplinit un vis, acela de a deveni campion mondial. Este rezultatul a aproape 20 de ani de muncă. Sunt în al nouălea cer. Este unul dintre cei mai buni ani din carieră. După ce în iunie la Craiova am luptat în fața a aproape 15.000 de spectatori, acum am cucerit și centura mondială”, a afirmat Atodiresei la final.
Pe lângă meciul pentru titlul mondial, s-au mai disputat alte cinci meciuri pentru titlul național Local Kombat. Marius Grăunte (60 kg), Amansio Parachiv (67 kg), Cristian Milea (71 kg), Cristian Ristea (85 kg) și Dănuț Hurduc (95 kg) sunt noii campioni naționali, Milea obținând și trofeul pentru “Cel mai spectaculos KO” în urma succesului înainte de limita repurtat împotriva lui Claudiu Bădoi.
În meciurile internationale, Adrian Mitu l-a învins pe francezul Yasin El Hana, în timp ce Miodrag Olar s-a recunoscut învins de Phillipe Salmon. În primul meci de MMA al serii, Zsolt Balla l-a făcut KO pe Adrian Stoiți în prima rundă, deși acesta din urmă a fost aproape de a obține victoria cu numai câteva secunde înai