-AA+A
Nae Manea a fost întors din drum de "Tata Jean": "Mai e o etapă şi apoi vedem ce putem face!" Remiza nulă de la finalul partidei cu U Cluj a agitat apele şi aşa tulburi de la gruparea din parcul municipal. Vineri seara, Imediat după meci Nae Manea, antrenorul gazdelor, a anunţat că pleacă de la echipă. Sâmbătă dimineaţă, Manea a avut o discuţie cu Jean Pădureanu în urma căreia a decis să mai rămână la echipă cel puţin un meci, ultimul din 2012.
Ce zice Jean Pădureanu?
Președintele ACF Gloria 1922 Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat sâmbătă, exclusiv pentru site-ul oficial, următoarele: "Așteptăm să se joace și ultima partida din 2012, cea de la Mediaș, după care vom sta de vorbă și vedem ce se va întâmpla. Nicolae Manea nu și-a dat demisia, a fost supărat pe situația clubului și a zis că pleacă, dar nu s-a ajuns la așa ceva".
Reacţia lui Nae Manea
"Am avut o discuţie cu Jean Pădureanu, ne-am întâlnitm, iar în dimineaţa asta. I-am spus că mă bate gândul să încheiem colaborarea. M-a rugat să mergem în continuare şi, dacă lucrurile nu se vor lămuri în iarnă, puteam vorbi şi de lucrul ăsta. Mai e o etapă şi apoi vedem ce putem face. Situaţia este dificilă, se poate desfiinţa echipa. E o chinuială totală", a declarat Nae Manea la Sport Total FM.
Ultimul meci al Gloriei din 2012 este programat pentru ziua de vineri, 14 Decembrie, de la ora 18:00, când Gloria o întâlnește pe Gaz Metan Mediaș, în deplasare.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet