În primii ani de scenă la Naţionalul din Craiova, proaspăta absolventă Iulia Lazăr a fost şocată de manifestările publicului tânăr în sălile de spectacole ale TNC, tinerii având un comportament barbar şi huliganic, dar între timp lucrurile s-au schimbat în bine, actriţa constatând o reală maturizare a publicului tânăr din Craiova.

„Nu-mi place să vorbesc despre mine, adică vă supăraţi dacă refuz să vă acord interviul?“, cam aşa mi-a răspuns, la telefon, Iulia Lazăr atunci când i-am propus un interviu. Dar, peste câteva minute, pe e-mail, talentata actriţă s-a răzgândit şi a acceptat să răspundă întrebărilor GdS, ieşind astfel interviul de mai jos. Citiţi-l, răspunsurile cuprind multă sensibilitate!

I.J.: Deşi aveţi „ceva“ vechime la Naţionalul din Craiova (aproape 12 ani!), deşi aţi jucat în destule spectacole de referinţă pentru trupa din Bănie, deşi aţi jucat şi în filme, n-am (prea) citit interviuri cu actriţa Iulia Lazăr… De ce? Aţi refuzat interviurile – aşa cum, iniţial, aţi procedat şi cu acest dialog – sau nu aţi fost căutată? Sunteţi o emotivă?

I.L.: Da, e vorba de un soi de emotivitate... Şi apoi nu-mi place să vorbesc despre munca mea. Prefer ca oamenii să mă vadă pe scenă. N-aş putea explica cum am lucrat la un rol, deoarece mi s-ar părea ceva intim. Am senzaţia de goliciune. Nu-mi place să vorbesc despre mine...

I.J.: Imediat după absolvirea IATC în 2000, aţi fost angajată la TNC. Cum vă simţiţi aici, unde sunteţi colegă cu actori din alte generaţii? Cum este legătura între generaţii la TNC, cum a decurs adaptarea dumneavoastră la trupa de aur din Craiova?

I.L.: Generaţia de aur? Am debutat, practic am crescut lângă dumnealor, aşa că nu-mi pot imagina acest teatru fără dumnealor, fără Ilie Gheorghe, Mirela Cioabă, Valentin Mihali sau Valer Dellakeza ş.a. ... Tot ce sper e ca drumurile noastre să se intersecteze la nesfârşit!