Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpadă de 15 centimetri la Poiana Braşov, la Predeal şi Azuga. Turiştii pot schia în acest weekend

Publicat in Mediafax, sâmbătă 8 decembrie 2012 · ·

Turiştii care merg la munte în acest week-end pot schia pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, unde stratul de zăpadă atinge aproximativ 15 centimetri, pe pârtia Clăbucet din Predeal şi pe pârtia de începători din Azuga.

Câteva sute de turişti au umplut, sâmbătă dimineaţă, pârtia Bradul din Poiana Braşov, unde stratul de zăpada măsoară aproximativ 15 centimetri, pârtia fiind destul de bună pentru schi şi săniuş.

Pârtia principală din Poiana Braşov, Bradul, este funcţională, însă tunurile de zăpadă nu au putut fi puse încă în funcţiune deoarece temperaturile nu au fost suficient de scăzute în ultima perioadă, iar turiştii au început să vină pe pârtie încă de vineri.

De asemenea, instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale, tarifele de acces la teleferice pornind de la 20 de lei pentru o urcare şi ajungând la 960 de lei pentru un abonament de zece zile pentru sezon, potrivit site-ului AnaTeleferic, compania care asigură tranasportul pe cablu în Poiana Braşov.

La Predeal, stratul de zăpadă măsoară 14 centimetri şi se poate schia pe pârtia Clăbucet.

Şi administratorii staţiunilor de pe Valea Prahovei - Azuga, Buşteni şi Sinaia - au început demersurile pentru înzăpezirea artificială a domeniului schiabil, iar acest week-end este primul din sezonul rece în care se poate schia, iubitorii sporturilor de iarnă având însă la dispoziţie doar pârtia de începători din Azuga.

Administratorul domeniului schiabil din Azuga, Vasile Richea, a declarat că a fost finalizată înzăpezirea la pârtia Cazacu Şcoală, în lungime de 120 de metri, destinată începătorilor, stratul de zăpadă tasată atingând 20 de centimetri.

Începând de marţi, 4 decembrie, a început înzăpezirea pârtiei Cazacu Variantă, fiind puse în funcţiune trei tunuri. Potrivit lui Richea, ultima pârtie care va fi înzăpezită cu zăpadă artificială este pârtia Sorica.

Autor

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 50 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Rusia încearcă să atragă încă o țară din Asia în războiul din Ucraina, acuză Kievul. De unde vin noii soldați ai lui Putin

HotNews acum o ora
Rusia încearcă să implice Laosul în războiul împotriva Ucrainei, sub pretextul organizării participării trupelor din Laos la operaţiuni de deminare în regiunea rusă Kursk, a anunţat sâmbătă Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 46 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°