În 2010, medicul de patologie celulară Laurenţiu M. Popescu a anunţat că a găsit un nou tip de celule în mai multe organe ale corpului. De atunci, lucrurile s-au desfăşurat rapid şi în toată lumea s-au investit mulţi bani pentru cercetarea lor, mai puţin în România.

Într-un interviu obişnuit, reporterul pune o întrebare, iar intervievatul răspunde. Ei bine, interviul cu academicianul Laurenţiu Mircea Popescu a început altfel.

Mai întâi, noi am fost cei nevoiţi să răspundem la solicitarea: „Staţi un pic, spuneţi-mi şi mie ce vreţi de la mine...“ „Un interviu despre telocite, bineînţeles“, îi spun. „Interviu pentru cine? Cui mă adresez?“ De-abia după ce l-am lămurit că avem un public de calitate, care a auzit, măcar tangenţial, de telocite, s-a arătat interesat să ne răspundă la întrebări, dar cu avertizarea „Vedeţi că eu sunt mai nonconformist în interviuri!“.

Într-adevăr, profesorul Laurenţiu Popescu este altfel şi, dacă înainte de interviu credeam că telocitele sunt descoperirea care va revoluţiona medicina, după interviu ne-am convins că ele vor aduce, mai devreme sau mai târziu, Nobelul în România.

„Weekend Adevărul“: De la ce aţi pornit atunci când aţi găsit telocitele?

Laurenţiu M. Popescu: Căutam un anume gen de celule, celulele Cajal, după numele celui care le-a descoperit în intestin. Le căutam în alte organe şi le denumeam celule asemănătoare celulelor Cajal. Şi am constatat că celulele pe care le găseam în alte organe erau complet diferite de celulele Cajal. Erau altceva. Fenomenul acesta se cheamă serendipitate. Să cauţi ceva şi să găseşti altceva. Denumirea de serendipitate vine de la numele vechi, în limba persană, al insulei Ceylon, Serendip. Acolo, legenda spune că existau nişte prinţi care căutau, să zicem, aur şi găseau cupru, căutau argint şi găseau diamante.

Cât timp v-a luat până când aţi ajuns la telocite? @N_