Nu are nici cea mai mică importanţă dacă acesta este bărbat sau femeie, dacă e înalt sau scund, dacă e ortodox sau catolic, dacă e armean, ungur, ţigan, ucrainean sau român, şi nici măcar din ce partid este. Are ceva importanţă, dar puţină, dacă e gras sau slab, pentru că, deşi nu este stea de cinema, ar trebui să apară în faţa alegătorilor în formă bună. Are în schimb importanţă dacă este june sau pensionar, pentru că de e prea tânăr, îi lipseşte experienţa vieţii, iar dacă e bătrân are chiar prea multă şi e închistat în ale lui. Cel mai bine ar fi să aibă între treizeci şi cinci şi şaizeci de ani, cu toate că pot fi şi excepţii. Şi mai multă importanţă are dacă este bogat sau sărac, că de dă pe dinafară de avere, înseamnă că îi trebuie mai multă, iar dacă e sărac, atunci în mod sigur vrea să se îmbogăţească, aşa cum au făcut de altfel atâţia alţii. Aşa că ar fi bine dacă ar putea să arate că are casă, maşină şi bani puşi la bancă, iar grozav ar fi ca, dacă iese, după un ciclu parlamentar să arate că tot cam atâta are.
Însă cel mai important amănunt este ca acest prezumptiv candidat ideal să nu fi încălcat vreodată legea şi să nu îşi caute astfel adăpost în spatele imunităţii parlamentare aşa cum s-a tot întâmplat.
Candidatul ideal ar trebui să fie inteligent, un bun orator şi să aibă un bagaj decent de cultură generală, ceea ce înseamnă că ar trebui să mai citească şi altceva decât meniurile restaurantelor. Foarte important ar fi ca el să fi văzut deja lumea, sau măcar o bună parte din ea, ca să nu mai fie nevoie să facă turism pe bani publici. Ar mai trebui să se fi făcut cunoscut, dar fără ostentaţie, prin acţiuni publice în comunitatea în care trăieşte, iar pentru asta, în afară de a fi un bun şi devotat familist, ar fi suficient fie să fi făcut parte din comitetul de părinţi din clasa unde îi învaţă copilul, fie să fi dat gospodăreşte la lopată,