Cu o întârziere de două zile faţă de tradiţia cu care ne-a obişnuit municipalitatea, sâmbătă seara, în prezenţa primarului Ovidiu Creţu şi a olimpicului la informatică, Rareş Buhai, a avut loc aprinderea festivă a iluminatului de sărbători.
La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan şi prefectul judeţului Nastasia Ani Bob, dar atenţia sutelor de bistriţeni prezenţi pe pietonalul Liviu Rebreanu a fost pe Rareş Buhai, cel care în acest an a obţinut importante premii la concursurile şi olimpiadele internaţionale de informatică.
Buhai a fost cel care a apăsat pe butonul prin care iluminatul festiv a dat culoare zonei centrale a oraşului, asta nu înainte ca edilul Creţu să numere descrescător de la 10 până la zero, moment în care bradul şi copacii de pe pietonal au fost scăldaţi în lumină.
În acelaşi loc va fi amenajat în zilele care urmează şi orăşelul copiilor, care în acest moment este dotat doar cu un spaţiu de joacă. Săptămâna viitoare va fi amenajat un patinoar, iar cei mici se vor putea plimba cu un trenuleţ, în timp ce părinţii acestora vor putea cumpăra dulciuri, cadouri şi suveniruri de la cei aproximativ 40 de meşteşugari care participă la Târgul de Crăciun, manifestare expoziţională care se va încheia în 6 ianuarie 2013.