Bucuria fostului internaţional Cornel Dinu e nemărginită de când a venit pe lume nepoata sa, Natalia. „Mister" profită acum de fiecare zi liberă pentru a petrece cât mai mult timp în preajma micuţei.
Corneluş Dinu şi soţia sa, Alexandra, au devenit părinţii unei superbe fetiţe în urmă cu numai o lună, chiar în ziua sfinţilor Mihail şi Gavril. Micuţa, Natalia Mihaela, a primit nota zece la naştere, iar la trei zile de la operaţia de cezariană suferită de Alexandra cei doi proaspeţi părinţi au început o nouă viaţă împreună cu fetiţa lor.
Dacă la început lucrurile păreau a fi destul de grele, cei doi fiind la prima experienţă de acest gen, acum Alexandra şi Corneluş se pot declara nişte părinţi norocoşi.
„Suntem o familie fericită! Natalia este cea mai bună anestezie pentru toate durerile existente. Este un copil foarte cuminte, care mănâncă la ore fixe, iar în rest doarme. În primele zile am fost puţin speriată pentru că nu ştiam cum mă voi descurca cu ea, însă mama mea mă ajută foarte mult", ne-a dezvăluit Alexandra.
Chiar dacă este încă prea mică să înţeleagă importanţa sărbătorilor de iarnă, Natalia a primit deja primele cadouri din partea părinţilor cu ocazia Sfântului Nicolae. Alexandra şi Corneluş şi-au făcut planuri şi pentru seara de Crăciun când vor împodobi bradul pentru prima dată alături de micuţa lor.
„Cea mică a început să gângurească, iar noi îi urmărim fiecare mişcare. Fiecare zâmbet pe care ni-l oferă ne umple inimile de bucurie şi ne face să ne gândim la viitor. Suntem topiţi după ea, face ce vrea din noi", a mai adăugat prezentatoarea ştirilor sportive de la Dolce Sport. Micuţa Natalia Mihaela va fi creştinată în luna martie a anului viitor, naşii de botez ai fetiţei fiind omul de afaceri Nicu Gheară şi soţia sa Mihaela, părinţii spirituali ai cuplului.
La nuntă au avut 450 invitaţi
Corneluş şi