Procesul de votare a fost suspendat la o secţie de votare din sectorul 3 al Capitalei, din cauza unui conflict spontan între reprezentanţi ai ARD şi cei ai altor formaţiuni la secţia respectivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ.
Potrivit acestuia, la secţia 552 din Şcoala nr. 196, reprezentanţii ai ARD au încercat să filmeze în incintă iar preşedintele secţiei de votare s-a opus. 'Reprezentanţii ARD la secţia de votare au venit cu o cameră de filmat şi s-au încăierat cu ceilalţi', a declarat Muhuleţ.
De asemenea, preşedintele secţiei de votare le-a cerut reprezentanţilor ARD să şteargă imaginile pe care apucaseră să le înregistreze, a menţionat oficialul BEC. El a menţionat că poliţia a venit la faţa locului pentru cercetări.
Iar acest incident nu a fost singurul raportat. Per total, au fost 66 de incidente notate.
Probleme la secțiile de votare
Încă de la primele ore ale dimineții, câteva secții de votare la nivel național au fost închise. Motivele sunt două: fie condițiile meteorologice nu a permis accesibilitatea la secțiile de votare, fie au fost constatate nereguli de către autorități.
Spre exemplu, la o secție de votare din localitatea Nădașa, procesul de votare a fost suspendat din cauza faptului că buletinele de vot reprezentând candidaţii din colegiul nr. 8 au fost distribuite eronat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Monica Dajbog.
Membrii unei alte secții de votare, numărul 276 din comuna Beica de Jos, au sesizat BEC, că buletinele de vot primite, care purtau ştampila de control a secţiei respective, erau pentru un alt colegiu care aparţine de comuna respectivă. Până la înlocuirea buletinelor de vot procesul electoral a fost suspendat.
Anterior, Monica Dajbog a informat că cinci secţii de vo