Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu merge luni la Oslo la decernarea Premiului Nobel pentru Pace 2012 Uniunii Europene

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 9 decembrie 2012 ·

Preşedinţia informează că şeful statului nu va fi însoţit de ziarişti, pentru că organizatorii nu permit accesul jurnaliştilor străini la ceremonie, scrie Mediafax.

Preşedintele Băsescu declara, în octombrie, la Bruxelles, că este posibil să îl delege pe premierul Ponta la ceremonia de la Oslo pentru ridicarea de către UE a Premiului Nobel pentru pace, eveniment la care au fost invitaţi şefii de state sau guverne din UE de către preşedintele Consililui European.

Întrebat de jurnalişti dacă va merge la Oslo la ridicarea Premiului Nobel pentru pace, primit de UE, eveniment la care au fost invitaţi de către preşedintele Consiliului European şefii de stat şi de guvern din UE, Băsescu răspundea, râzând: "Vreţi să mă împoponez cu un titlu pe care...? Ce am făcut eu pentru a obţine acest titlu? Cred că îl deleg pe domnul Ponta".

În replică, premierul Victor Ponta declara, marţi, întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui Băsescu de a fi prezent în decembrie la Oslo, la decernarea premiului Nobel pentru pace acordat Uniunii Europene, că preferă ca la data respectivă să primească un alt premiu, şi anume din partea românilor.

Şeful statului a votat, duminică, împreună cu soţia şi fiica cea mică, menţionând că a ales pentru continuitate spre Vest. După ieşirea din secţie, Băsescu a spus că a votat pentru continuarea drumului României spre Vest şi pentru ca să fie clar că ne îndreptăm spre Bruxelles, nu spre Moscova, şi spre Washington, nu spre Beijing. Preşedintele a menţionat că putem fi prieteni foarte buni cu Rusia şi China, dar drumul României este spre UE şi America.

"Păi eu am spus deja pentru ce votez: pentru continuitate în drumul spre Vest, nu vreau ca ţara mea, ţara noastră, să fie o ţară în zona gri în care să nu ştim dacă prioritatea este către Bruxelles sau spre Moscova, către Washington sau spre Beijing. Eu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 33 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Motivul uluitor pentru care lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni. Ministrul Sănătății „Pe teren existau trei nuci”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, 6 iulie, că lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni, deoarece nu a fost eliberat un aviz de mediu, întrucât pentru construirea unității ar fi trebuit tăiați trei nuci.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°