Studenţii gorjeni, precum şi ceilalţi studenţi din ţară, s-au bucurat de un weekend prelungit cu ocazia alegerilor parlamentare care s-au desfăşurat ieri. Aceştia nu vor merge astăzi la cursuri, ziua de 10 decembrie fiind declarată zi liberă pentru studenţi.
Motivul pentru care această măsură a fost adoptată este facilitarea votului pentru studenţi. Guvernul a luat decizia de a veni în sprijinul celor care învaţă în centre universitare şi care se află la distanţe mari de localităţile în care au domiciliul.
Solicitarea în ceea ce priveşte ziua de 10 decembrie a venit din partea unui student şi i-a fost adresată direct premierului Victor Ponta. În urma deliberărilor, Executivul a decis ca toţi studenţii din ţară să fie liberi pentru a avea posibilitatea să voteze în localităţile de care aparţin, iar mai apoi să revină la facultăţi în timp util pentru a fi prezenţi la cursurile de marţi. O altă cererea a studenţilor a fost cea referitoare la gratuitatea la mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie. Fiecare centru universitar va decide când şi cum va recupera ziua de 10 decembrie.
Şi elevii au avut program special
Elevii gorjenii au avut şi ei parte de un program special cu ocazia alegerilor; vineri, atât aceştia, cât şi cadrele didactice au stat mai puţin cu câteva zeci de minute la cursuri. Fiecare oră a fost redusă cu cinci minute pentru pregătirea sălilor în care au fost instalate secţiile de votare. ,,Vineri, elevii au avut ora de 45 de minute şi pauza de 10 minute. De asemenea, am dat dispoziţie ca ieri, în ziua alegerilor, oamenii de întreţinere şi directorii să fie în apropierea şcolilor pentru a rezolva orice incident legat de căldură sau instalaţiile electrice”, a spus Ion Işfan, inspector general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Studenţii gorjeni, precum şi ceilalţi studenţi din ţară, s-au bucurat