Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MONTESSORI, metoda COPIILOR care se AUTOEDUCĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 decembrie 2012 ·

Sistemul de origine italiană promite să formeze lideri şi nu simpli executanţi, aşa cum se întâmplă în educaţia tradiţională Sursa: GRĂDINIȚA MONTESSORISursa: GRĂDINIȚA MONTESSORI

1 /.

O metodă educaţională apărută acum mai bine de o sută de ani la iniţiativa Mariei Montessori, prima femeie medic din Italia şi cunoscută deja în lumea întreagă atrage, astăzi, tot mai mulţi adepţi din rândul românilor. Dascălii care predau în spiritul Montessori spun că sistemul nu seamănă cu nimic din educaţia românească.

La grădiniţă ca în familie

Grupele sunt formate din copii cu vârste diferite, care învaţă unii de la ceilalţi cu ajutorul unor materiale speciale, fără să fie recompensaţi sau pedepsiţi, singurul barometru al progresului fiind starea lor interioară. „Copiii au libertatea să facă aici ceea ce fac şi acasă: nu trebuie să ceară voie să meargă la baie şi nici nu-i forţăm să stea într-un singur loc. Un mediu armonios şi posibilitatea de a decide singuri îi vor conduce în mod natural spre alegerile corecte”, crede Mariana Uliţă, directorul educaţional al Grădiniţei Montessori din Bucureşti, deschisă în 2007. Cele mai bune LICEE din LUME vin în Timișoara și București să recruteze elevi români!

Succesul metodei, explică aceasta, vine tocmai din atitudinea detaşată a dascălilor, un soi de mentori pregătiţi să intervină doar atunci când elevii se află în încurcătură. „Ca educator, e foarte greu să faci un pas înapoi şi să observi. Te simţi cumva dat jos de pe soclu, dar e important ca ei să înveţe în ritmul lor, cu uneltele puse la dispoziţie”, spune directorul educaţional. Elevii dispun de un întreg arsenal de materiale, pe care sunt încurajaţi nu doar să le privească, ci să le atingă, percepţiile senzoriale fiind considerate cheia învăţării rapide.

Cei mici prind din zbor literele din alfabet, pipăind forma lui „A” sau „C” imprimată pe plăcuţe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 40 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Gardienii Revoluţiei din Iran, pe lista neagră a organizațiilor teroriste din Canada. Care este motivul

Ziare.com acum 21 minute
Armata ideologică a Republicii Islamice Iran, cunoscută sub numele de Gardienii Revoluţiei, a fost înscrisă pe lista cu organizaţii teroriste a Canadei, relatează AFP şi Reuters. "Guvernul nostru a luat decizia de a înscrie Corpul Gardienilor Revolu

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°