Amintiri despre Adrian Păunescu
(un drum în Basarabia)
Pentru mine, Basarabia era o lume mult prea îndepărtată!
Amintiri despre Adrian Păunescu
(un drum în Basarabia)
Pentru mine, Basarabia era o lume mult prea îndepărtată!
Nu trecusem, din câte îmi amintesc, dincolo de Milcovul cântat cu atâta tandreţe de Vasile Alecsandri în eterna Horă a Unirii!
Basarabia şi istoria ei, o cunoaştem îndeosebi din lecţiile de şcoală, lecţii scrise după ordinul Moscovei. O istorie trunchiată, neadevărată şi imposibilă! Şi, totuşi, atât de tragic posibilă. Dar anii de şcoală au trecut şi, dezgheţul istoriei, cu dramele şi culisele ei, mi-au invadat memoria şi sufletul. Un gând besmetic îmi biciuia fiinţa. Să merg în Basarabia! Să văd cu ochii mei Prutul, atât de des şi tragic invocat. Cineva, parcă din abisul zbuciumatei noastre istorii îmi striga: “Îţi ordon să treci Prutul!”. Şi l-am trecut într-o binecuvântată zi de luni, 25 mai a anului 1992, împreună cu brigandul poeziei româneşti, acest amestec incredibil de Francois Villon şi Victor Hugo, de Lucian Blaga şi Mihai Eminescu, acest atât de imposibil şi teluric Adrian Păunescu! Lui trebuie să-i mulţumesc, şi o fac acum, pentru acea unică şi fascinantă călătorie în fermecătoarea şi îndurerata noastră Basarabie!
Era, pentru mine, o zi ca oricare alta, când sună telefonul.
La capătul firului vocea inconfundabilă a poetului: “Ce faci Niculae, mergi la Basarabia?”. Luat prin surprindere, de parcă îmi ghicise gândurile, zic da, sigur că da, mai e vorbă! “Atunci să fii pregătit. Vom sta acolo o săptămână. După amiază trec să te iau. Îţi telefonez înainte de a pleca din Bucureşti”. După câteva clipe de buimăceală, încep să-mi strâng lucrurile necesare călătoriei. Plec în oraş după unele cumpărături indispensabile “expediţiei”. Lipsesc mai bine de un ceas. Între timp sună din nou t
