Turiştii ce şi-au planificat să petreacă ziua de ieri în staţiunea montană Rânca au avut parte de surprize, nu tocmai plăcute. Din cauza viscolului puternic, DN67C a fost închis ieri dimineaţă, pe tot parcursul zilei frezele intervenind pentru curăţirea drumului naţional. Ieri, staţiunea a trecut şi printr-o pană de curent, problemă care a fost remediată însă repede.
Drumul naţional ce duce în Staţiunea Montană Rânca a fost închis din cauza vremii nu tocmai favorabile. Cu un vânt ce a bătut cu putere între Releu şi Punctul Plopu, zăpada a atins în locurile viscolite o grosime de până la 2 m iar în rest 50-60 cm. Şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat că, în staţiune şi-au petrecut ziua cei care au venit încă de sâmbătă pentru a participa la deschiderea sezonului de iarnă. „Condiţiile meteo care au fost anunţate au făcut ca în prezent să avem un strat de zăpadă în staţiune de peste 50-60 cm iar în zonele viscolite acesta ajunge până la 2 metri. Vântul a bătut cu putere, fapt ce a făcut ca utilajele de deszăpezire să înainteze greu”, a declarat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Ieri după-amiază, maşinile de deszăpezire au intervenit pe ambele sensuri de circulaţie ale DN 67 C, pentru degajarea acestuia. Pentru a se putea coborî din staţiune, aseară a fost nevoie de intervenţia utilajelor. Prefectul Radu Teodorescu a intervenit imediat pentru soluţionarea problemelor de la Releul de pe Vârful Cerbu, care a rămas fără energie. „Echipele de intervenţie au fost sprijinite de Salvamont pentru a ajunge la releu. Am solicitat sprijinul armatei pentru a trimite o maşină pentru a veni în sprijinul echipelor de la Drumurile Naţionale. Releul funcţionează pe generatoare” , a mai precizat prefectul judeţului.
După ce au stat ore bune blocaţi în Staţiunea Montană Rânca, din cauza viscolului, în jurul orelor 15:00, turiştii au putut pleca spre case. Circul