La Zalău va avea loc, în perioada 13 - 23 decembrie, prima ediţie a Târgului de Crăciun, de unde vizitatorii vor putea cumpăra atât cadouri pentru cei dragi, cât şi brazi de Crăciun şi produse alimentare tradiţionale.
Târgul este pregătit de Primăria Zalău şi se va desfăşura pe platoul din faţa Prefecturii. Aici cumpărătorii vor găsi de la obiecte hand-made la produse de panificaţie, fructe, brazi şi se vor putea şi bucura, în fiecare seară, de la ora 18.00, de spectacole de colinde pe scena ce va fi amplasată în zonă.
Târgul este organizat de o firmă din Zalău, care a invitat la târg comercianţi, în principal comercianţi locali, până acum existând confirmări de participare din partea a 15 agenţi economici. Programul târgului va fi de luni până joi şi duminică, între orele 10.00 şi 20.00, iar vineri şi sâmbătă, între orele 8.00 şi 20.00. Parteneri în organizarea evenimentului: Liceul de Artă «Ioan Sima«, Casa Municipală de Cultură Zalău şi Consiliul Judeţean Sălaj, prin Centrul de Cultură şi Artă Sălaj.
Cadouri pentru cei mici şi spectacol pentru părinţi şi bunici
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, Manuela Ghiuruţan, ultima zi a Târgului de Crăciun, duminică, 23 decembrie, aduce cadouri pentru copii, iar pentru părinţi, bunici şi nu numai, un spectacol extraordinar „Deschide uşa creştine", care va fi transmis în direct de Hora Tv . Cadourile pentru copii vor fi împărţite celor mici începând cu ora 16.00, iar spectacolul va începe de la ora 18.00 şi îi va avea ca protagonişti pe Ioan Dordoi, Ileana Matus, Felix Gălan, Năstăcuţa Iuga, Doru Pop, Petrică Mureşan, Rodica Pop Seling, Nuţu Leordean, Lena Miclăuş, Fraţii Florea, Florica Tomoioagă, Marcel Avram, Ramona Fabian, Feciorii Bihorului, Florica Duma, Leontin Ciucur, Florina Puşcău, Soţii Nemeş, Suzana Toader şi Felician Nicola, Ionela Moruţan, Corina