REZULTATEEXITPOLL GEOPOL, pentru Realitatea TV, publicate după închiderea secţiilor de vot, arată că Victor Ponta a câştigat 68% din voturile alegătorilor din Târgu Jiu, în timp ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obţinut numai 24%.
Victor Ponta a candidat în Colegiul 6 Târgu Jiu, judeţul Gorj, pentru un al treilea mandat. În acest an, principalul său contracandidat a fost Dan Diaconescu.
După anunţarea exit-poll-urilor, care arată că USL a câştigat alegerile parlamentare, premierul Victor Ponta a declarat că le mulţumeşte locuitorilor din judeţul Gorj care au ieşit în număr record la vot, iar peste două treimi dintre ei i-au acordat votul pentru un nou mandat.
"Mulţumesc românilor care au participat la vot, în mod special celor care au avut încredere în USL şi au votat cu gândul la viitor, şi nu la trecut. Vreau să explic de ce sunt aici la Târgu Jiu: pentru că vreau să le mulţumesc colegilor de aici şi oamenilor din Târgu Jiu, care au ieşit în număr record la vot, iar peste două treimi dintre ei m-au votat pentru un nou mandat şi au demonstrat că demagogia şi minciuna nu aduc rezultate şi că pot alege cu mintea şi cu inima.", a declarat Victor Ponta, duminică seară, la Târgu Jiu.
Ponta i-a mulţumit şi liderului PNL, Crin Antonescu, despre care a spus că este "viitorul preşedinte al Senatului şi viitorul preşedinte al României", dar şi "viitorilor deputaţi" Liviu Dragnea şi Daniel Constantin.
ALEGERI PARLAMENTARE 2012. REZULTATE şi EXIT POLL. HARTA INTERACTIVĂ A ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. EXIT POLL şi informaţii în timp real
REZULTATEEXITPOLL GEOPOL, pentru Realitatea TV, publicate după închiderea secţiilor de vot, arată că Victor Ponta a câştigat 68% din voturile alegătorilor din Târgu Jiu, în timp ce contracandidatul său Dan Diaconescu a obţinut numai 24%.
Vict