Iarna îi ţine în casă pe suceveni, prezenţa la urne la prima raportare oficială fiind una extrem de scăzută. Potrivit Biroului Electoral Central, până la ora 10.00 doar 3,69% dintre sucevenii cu drept de vot s-au prezentat la urne pentru a-şi vota viitorii deputaţi şi senatori. Cu acest procent, Suceava se află pe locul 33 în topul judeţelor, media prezenţei la vot la nivel naţional fiind de 4,52%. Cei mai harnici au fost alegătorii din localităţile urbane ale judeţului Suceava, procentul înregistrat fiind de 4,10. În mediul rural, prezenţa la urne a fost de 3,34%.
Prezenţa la vot de la ora 10.00 la alegerile parlamentare de anul acesta din judeţul Suceava este mai mică decât cea înregistrată la aceeaşi oră, în urmă cu patru ani. În 2008, prezenţa la vot la ora 10.00 a fost de 4,29%.