Preşedintele PC Daniel Constantin a subliniat vineri, la Craiova, că fiecare vot este important şi alegătorii trebuie să meargă la urne, indiferent de vreme.
Preşedintele PC Daniel Constantin a subliniat vineri, la Craiova, că USL este cea mai importantă forţă politică din România, care a câştigat alegerile locale şi va câştiga şi alegerile parlamentare, însă deşi sondajele arată că USL va obţine majoritatea voturilor, fiecare vot este important şi alegătorii trebuie să meargă la urne.
“De doi ani de zile, trei oameni, trei partide, au realizat o construcţie politică în cel mai important moment politic după 1989: USL – cea mai importantă forţă politică. Am câştigat în toată această perioadă mai multe bătălii, am câştigat bătălia în alegerile locale, reuşind să avem cei mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene şi primari de mari municipii, am reuşit să instalăm guvernul Victor Ponta. Şi nu ne oprim până când Crin Antonescu va ajunge preşedintele României. Azi pot să spun că USL este mai mult decât un proiect politic, este un proiect naţional. USL va câştiga aceste alegeri parlamentare inclusiv în Oltenia” a spus copreşedintele USL.
Daniel Constantin a menţionat că USL este construită pe principii de încredere, colaborare şi cooperare, iar pe 9 decembrie românii trebuie să fie uniţi şi să iasă la vot pentru o Românie puternică. “USL are la bază trei partide, are la bază oameni şi are la bază principii. Principiul colaborării, principiul cooperării şi principiul încrederii între oameni, nu principiul dezbinării. Pe 9 decembrie putem să realizăm unirea între cetăţeni, să nu mai avem oameni dezbinaţi. Cu toţii suntem români şi trebuie să fim uniţi. Trebuie să fim uniţi şi de această dată, participând la vot. Aşa cum arată şi sondajele, astăzi USL va câştiga cu un scor mai mare decât avem nevoie, dar nu vreau să rămânem doar cu această idee. Avem nevoie de