Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, despre un refuz al lui Băsescu: La un atac nuclear se răspunde cu un atac nuclear

Publicat in Mediafax, duminică 9 decembrie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că varianta în care şeful statului ar refuza desemnarea lui Victor Ponta ca premier ar fi una din "registrul aberaţiei", echivalând în acest moment cu un "război nuclear" din punct de vedere politic.

"În conformitate cu Constituţia, Traian Băsescu trebuie să ia act de această exprimare de voinţă foarte clară a alegătorilor români, să desemneze premierul, şi anume pe Victor Ponta, să convoace Parlamentul, să se aşeze în mod normal şi constituţional noile structuri şi să ne vedem de treabă toţi în faţa unui an şi a unei perioade care nu sunt deloc uşoare", a declarat Antonescu.

El a fost întrebat de ce ar putea pe preşedintele Traian Băsescu să accepte propunerea de premier a unei alianţe politice. "Nu e vorba de a accepta ce spune eu, sau ce spune Victor Ponta, sau altcineva. E vorba de a accepta sau nu verdictul alegătorilor, gândiţi-vă că în acest moment stăm faţă în faţă în felul următor: pe de o parte un Traian Băsescu lipsit de orice legitimitate, care continuă să fie legal preşedintele României, să îndeplinească această funcţie, dar având în spate minus 7,4 milioane de voturi, nu plus, şi de cealaltă parte noi, USL, candidatul anunţat de noi întregii ţări înainte de vot, Victor Ponta, cu maximă legitimitate", a replicat Antonescu.

El a fost chestionat dacă în situaţia unui refuz al şefului statului se va ajunge imediat la suspendarea din funcţie.

"Mie mi se pare că a discuta despre alte variante decât aceea pe care au impus-o urnele înseamnă să intrăm în registrul aberaţiei şi pornim de la ideea că totuşi oamenii sunt normali. Într-o situaţie paşnică dumneavoastră evocaţi ideea unui război nuclear. Ori la un atac nuclear se răspunde cu un atac nuclear, Doamne fereşte!", a mai spus preşedintele PNL.

Totodată, el a menţionat că o altă nominalizare pentru funcţia de pre

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe

Mediafax acum 31 minute
Alba, Arad, Sibiu, Constanţa, Prahova sau Suceava, judeţe unde PNL nu prea avea probleme în a câştiga alegerile, au votat, la scrutinul prezidenţial de duminică, 24 noiembrie, în favoarea lui Cplin Georgescu. Judeţele câştigate de Călin Georgescu su

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 7 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 7 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 7 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 9 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 7 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°